11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAflă cum a ajuns WikiLeaks să fie legată de Al-Qaida

Află cum a ajuns WikiLeaks să fie legată de Al-Qaida

Bradley Manning, acuzat de a fi fost “cârtiţa” WikiLeaks, a ajutat Al-Qaida din Peninsula Arabă prin divulgarea a mii de documente militare şi telegrame diplomatice, a afirmat joi acuzarea într-o audienţă la Fort Meade (Maryland), potrivit Agerpres.

 

Fostul analist al serviciilor americane de informaţii în Irak a fost pus formal sub acuzare la sfârşitul lunii februarie pentru ‘colaborare cu inamicul’, inamic care a fost identificat joi în timpul unei audienţe preliminare.

‘Cine este inamicul?’, a declarat judecătorul militar Denise Mind, citind o întrebare a apărării. ‘Răspunsul este: Al-Qaida din Peninsula Arabă’, a continuat aceasta, citând actul de acuzare.

Denise Mind a mai precizat, ca răspuns la o altă întrebare a apărării, că Bradley Manning a ‘ajutat inamicul’ prin ‘transmiterea informaţiilor prin pagina de internet Wikileaks’.

Soldatul a apărut în faţa instanţei pentru o audienţă preliminară de două zile în cursul căreia va afla data procesului său în faţa curţii marţiale. Guvernul american a solicitat ca procesul să înceapă la 3 august 2012, apărarea dorind ca acesta să înceapă în luna iunie. În cadrul unei audienţe de la sfârşitul lunii februarie, avocatul civil David Coombs a cerut ca judecătorul să nu amâne procesul dincolo de o ‘dată rezonabilă’.

Bradley Manning, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că, între noiembrie 2009 şi mai 2010, a divulgat site-ului Wikileaks documente militare americane referitoare la războaiele din Irak şi Afganistan, cât şi un număr de 260.000 de telegrame diplomatice ale Departamentului de Stat de la Washington, provocând o furtună în diplomaţia mondială.

Dacă va fi găsit vinovat, Manning ar putea primi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă