10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAfganistan: 8 persoane, decapitate în provincia Nangarhar

Afganistan: 8 persoane, decapitate în provincia Nangarhar

Opt persoane au fost decapitate, în Afganistan, în timpul înfruntărilor dintre miliţia afgană şi combatanţii grupării Stat Islamic, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Execuţiile extrajudiciare au avut loc în provincia Nangarhar, în estul Afganistanului, evidenţiind conflictul din ce în ce mai brutal între reţeaua Stat Islamic şi grupuri rivale. Patru dintre cei decapitaţi erau membri ai unei miliţii afgane, iar ceilalţi patru erau luptători SI, potrivit unor oficiali locali.

Zeci de militanţi ai unei miliţii locale subordonate unui influent membru al Parlamentului afgan, Haji Zahir, luptă de câteva săptămâni cu talibanii şi cu membri ai reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.

Citeşte şi: Afganistan: Atac sinucigaş în apropierea aeroportului din Kabul

Membri ai organizaţiei teroriste Stat Islamic au capturat acum câteva săptămâni patru combatanţi ai miliţiei Pasoon şi i-au decapitat.

Miliţiile islamiste au ripostat, a declarat Zahir. “Credeaţi că, dacă ei ne decapitează, noi îi vom servi cu bomboane!?”, a spus Zahir.

Ataullah Khoqani, un reprezentant al Guvernoratului local, a dat asigurări că serviciile de securitate afgane nu au fost implicate în incidente.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă