10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAeroportul Suceava va fi modernizat cu ajutorul unei finanţări europene nerambursabile

Aeroportul Suceava va fi modernizat cu ajutorul unei finanţări europene nerambursabile

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat vineri, la Suceava, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, contractul de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul de modernizare a aeroportului „Ştefan Cel Mare” Suceava, potrivit MTI, relatează NewsIn.

Valoarea totală a proiectului “Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS la Aeroportul ‘Ştefan Cel Mare’ Suceava” este de 167.706.503 lei (39.553.421 euro), din care valoarea totală eligibilă este de 127.930.308 lei (30.172.242 euro), contribuţia Comisiei Europene fiind de 88.591.737 lei (20.894.278 euro).

“Este primul contract semnat din fonduri europene nerambursabile pentru domeniul major de intervenţie DMI 2.4 – “Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian” din POS-T, după ce am reuşit să îl deblocăm în luna iulie a acestui an. Modernizarea aeroportului Suceava este un obiectiv de infrastructură extrem de important pentru această regiune, întrucât va asigura conexiuni rapide atât pentru oamenii de afaceri, investitori, cât şi pentru turişti. Estimarea noastră este că traficul pe acest aeroport va creşte de la 21.000 la 125.000 pasageri/an. Semnarea acestui contract de finanţare înseamnă şi că, după autostrăzi şi cale ferată, a venit şi rândul deblocării proiectelor de aviaţie. Sunt acţiuni clare care demonstrează că MTI a reuşit într-un an de zile să recupereze întârzierile la capitolul absorbţiei fondurilor europene ” a declarat Anca Boagiu.

Obiectul principal al proiectului este modernizarea aeroportului “Ştefan cel Mare” Suceava prin mărirea pistei, prin modernizarea căilor de rulare, a platformei de îmbarcare şi construirea unui turn de control. Prin semnarea contractului de finanţare se oferă posibilitatea demarării lucrărilor, cheltuirii fondurilor nerambursabile şi rambursării de la CE.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă