30.8 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialAeroport-fantomă de 80 de milioane

Aeroport-fantomă de 80 de milioane

Preşedintele CJ Maramureş vrea un credit de 80 milioane de lei pentru aeroportul din Baia Mare, care operează în prezent o singură cursă pe zi, cea spre Bucureşti şi retur.

Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş va îndatora judeţul cu aproximativ 80 milioane de lei. Banii sunt necesari lucrărilor de extindere şi modernizare a Aeroportului Baia Mare. Pentru această investiţie sunt destinate 27 milioane de lei, iar restul sumei este constituită din dobânda de 16%, considerată uriaşă de către specialişti, însă motivată de preşedintele CJ Maramureş, Mircea Man, prin faptul că acest „credit furnizor” va fi luat de la constructorul care va executa lucrările. Însă, în urmă cu doi ani şi jumătate, CJ Maramureş a contractat un credit bancar în acelaşi scop. „Creditul respectiv era de 70 milioane de lei şi puteam să retragem banii până în iunie 2010, dar nu s-a utilizat nici un ban, aşa că este pierdut şi se va contracta altul”, a explicat fostul preşedinte al CJ Maramureş, Marinel Kovacs, astăzi consilier judeţean şi membru în Comisia de buget-finanţe, care şi-a dat acceptul pentru noul credit. Cu toate acestea, Kovacs spune că dobânda de 16% este „uriaşă”, pentru că la creditul la care a renunţat Consiliul Judeţean dobânda era de „sub 7%”, iar comisioanele bancare erau „extrem de avantajoase”.

Lucrări de modernizare

Conform unui referat tehnic, constructorul va executa lucrări la pista de aterizare-decolare şi va moderniza aerogara, pentru deschiderea traficului aerian internaţional. Acum, aeroportul are un singur operator, Tarom, care are o cursă pe zi spre Bucureşti. În rest, există proiecte… La această oră, autorităţile iau în calcul două variante pentru „creditul furnizor”: cu perioadă de graţie de patru ani şi rambursare în 16 ani, respectiv fără perioadă de graţie şi rambursare în 20 de ani. Dobânda va fi de 52,4 milioane de lei sau de 44 milioane de lei, iar datoria va totaliza 79,4 milioane de lei sau 71 milioane de lei, în funcţie de forma de rambursare. Însă, creditul „se încadrează în gradul de îndatorare publică”, aşa că nici nu mai contează oportunitatea investiţiei în plină criză economică.

Cărţi făcute pentru Strabag?

De altfel, pe la colţurile economice se pronunţă şi numele exe­cutantului: compania Strabag, care a pierdut licitaţia pentru cea mai mare investiţie în infrastructura din Maramureş, drumul Baia Sprie – Bârsana, şi care după ce s-a adresat instanţei şi-a retras brusc contestaţia. În această lună, preşedintele CJ Maramureş a vizitat sediul Strabag de la Viena şi, printre alte „diplomaţii”, le-a enumerat austriecilor posibilitatea unui parteneriat public-privat pentru modernizarea aeroportului, „proiect pentru care există documentaţia, dar lipseşte sursa de finanţare”. Aşa că executantul, prin „creditul furnizor”, va gira judeţul şi va încasa în 20 de ani de trei ori suma lucrării.

Cele mai citite

Cutremur la CFR Cluj! Varga a luat prima decizie după umilință, dar a primit un refuz

Ioan Varga a decis să schimbe direcția la CFR Cluj după înfrângerea drastică suferită în fața lui Tromso.Înfrângerea categorică suferită de CFR Cluj în...

Confort termic pe timpul verii cu soluțiile de climatizare de la Casa Instalatorului

Verile tot mai călduroase pun presiune pe orice locuință. Dacă stai la ultimul etaj sau ai ferestre mari orientate spre...Source link

Economia României rămâne fragilă, dar apar semne de reechilibrare. PNRR, principalul motor al creșterii

Economia României traversează o perioadă dificilă, însă apar primele indicii privind o reechilibrare macroeconomică.Creșterea economică din următorii ani va depinde în mare măsură de...
Ultima oră
Pe aceeași temă