19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAdolescentă cu cetățenie americană, înjunghiată mortal de un palestinian în Cisiordania

Adolescentă cu cetățenie americană, înjunghiată mortal de un palestinian în Cisiordania

O adolescentă israeliană, în vârstă de 13 ani, a fost înjunghiată mortal, joi, în dormitorul ei, de un palestinian. Fata avea cetățenie americană, a precizat Departamentul de Stat, citat de Reuters, infomează Agerpres.

„Confirmăm că ea este cetăţean al SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat John Kirby într-un briefing de presă. 

Fata, Hallel Yaffa Ariel, a fost atacată după ce agresorul a urcat pe un gard de securitate şi a intrat în casă în colonia Kiryat Arba. Un palestinian a înjunghiat mortal o fată israeliană în vârstă de 13 ani în dormitorul ei joi într-o colonie din Cisiordania ocupată, a anunţat armata, în timp ce sponsorii internaţionali ai negocierilor de pace îngheţate se pregătesc să emită un raport cu privire la impas, aminteşte Reuters. 

Gărzile israeliene din Kiryat Arba l-au împuşcat mortal pe atacator şi un membru al echipei civile de răspuns armat a fost rănit, a declarat un purtător de cuvânt militar şi lider al coloniştilor.

Agresorul a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 19 ani dintr-un sat palestinian din apropiere. Potrivit prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, casa atacatorului va fi distrusă şi permisele de muncă ale rudelor acestuia pentru a lucra în Israel vor fi revocate. 

Într-un comunicat, Netanyahu a cerut liderilor palestinieni să condamne atacul şi să ia măsuri imediate pentru a opri ceea ce el a descris ca incitare citată de Israel drept factor principal în spatele unui şir de atacuri de-a lungul ultimelor nouă luni, adaugă Reuters.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă