16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAcuzaţii de dopaj la „U" Mobitelco

Acuzaţii de dopaj la „U” Mobitelco

Managerul echipei de baschet masculin CSM Bucureşti, Liviu Puicu, a dat de înţeles că Agenţia Naţională Anti-Doping a mai descoperit încă două cazuri de dopaj în baschetul românesc, după cel al lui Darius Hargrove, de la CSU Ploieşti. Imediat, un site de baschet a lansat varianta că unul dintre acei jucători ar aparţine clubului “U” Mobitelco Cluj, însă oficialii campioanei României au sărit imediat împotriva acestor acuze.

Lawrence, dopat în trecut

“Mulţi vor să îşi facă reclamă. Noi nu avem nici o hârtie oficială prin care să fim informaţi despre vreun jucător depistat sau suspendat şi, având în vedere când s-a făcut ultimul test, am fi avut deja această hârtie. La Cluj, noi am promovat această luptă întotdeauna şi, chiar după acea problemă de acum doi ani (n.r.-David Lawrence, suspendat pentru consum de cannabis) jucătorul a făcut acţiuni de promovare împotriva dopajului în sport. Acum este o manieră de abordare care vrea să ne destabilizeze şi ne-am plictisit de asemenea lucruri înainte de play-off. Este o abordare care denotă lipsă de respect la adresa campioanei en-titre a României”, a declarat preşedintele executiv al clujenilor, Mircea Cristescu. Aceste zvonuri au apărut la doar câteva zile după ce jucătorul celor de la CSU Ploieşti, Darius Hargrove, a fost depistat pozitiv pentru consum de cannabis şi, foarte probabil, va fi suspendat o lună. În acest week-end vor avea loc primele meciuri din semifinalele Diviziei A, Gaz Metan Mediaş – CSU Ploieşti şi BC Timişoara – “U” Mobitelco Cluj.

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Emmanuel Macron şi Xi Jinping militează pentru un arministițiu în toate conflictele pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă