12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAcord UE pentru combaterea evaziunii fiscale

Acord UE pentru combaterea evaziunii fiscale

Europenii au decis joi să consolideze lupta împotriva evaziunii fiscale, adoptând un text lăsat deoparte încă din 2008 cu privire la impozitarea veniturilor din economii, blocat până în prezent de către Austria şi Luxemburg, relatează Mediafax.

Există o “undă verde din partea Luxemburgului”, a anunţat premierul Marelui Ducat Xavier Bettel într-o conferinţă de presă. Austria şi-a dat şi ea acordul, a anunţat o sursă europeană.

Acest text urmează să extindă schimbul automat de informaţii fiscale despre plăţi efectuate de către trusturi sau fundaţii şi este o componentă importantă a aresenalului UE în lupta împotriva evaziunii fiscale şi secretului bancar.

“Luxemburgul avansează de mult timp către o piaţă bancară transparentă. Am confirmat astăzi (joi) că vrem să avansăm în această direcţie”, a declarat Bettel.

Deciziile în domeniul fiscalităţii se iau cu unanimitat de către cele 28 de state membre, iar Viena şi Luxemburgul au refuzat, până în prezent, să semneze textul, cerând egalitatea de tratament cu cinci state care nu sunt membre UE – Elveţia, Liechtenstein, Monaco, Andorra şi Saint-Marin – ca o condiţie prealabilă acordului lor.

Negocierile cu aceste state au înregistrat “progrese”, sublinia în urmă cu zece zile comisarul european însărcinat cu Fiscalitatea Algirdas Semeta.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă