17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAccident pe Centura de Est a Ploieștiului. Șase persoane, transportate la spital

Accident pe Centura de Est a Ploieștiului. Șase persoane, transportate la spital

Un accident rutier a avut loc, vineri după-amiază, pe DN 1A- Centura de Est a municipiului Ploieşti, pe raza localităţii Berceni. Șase persoane, între care un copil de un an și jumătate, au fost rănite și vor fi transportate la spital, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, a declarat că o dubiţă care se deplasa către Bucureşti a pătruns pe contrasens într-o curbă, acroşând două autoturisme pe care le-a scos în afara părţii carosabile. 

În urma impactului, o tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu un traumatism cranian şi o posibilă fractură de mână, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae. 

Potrivit acesteia, în cele trei autovehicule se aflau opt persoane, între care şi un copil. Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că, în total, şase persoane vor fi duse cu ambulanţele la spital, între care şi copilul în vârstă de de un an şi jumătate. 

Potrivit acestuia, persoanele prezintă leziuni minore, iar copilul are, cel mai probabil, doar un atac de panică, însă va fi dus la spital pentru investigaţii suplimentare. 

Traficul în zonă este dirijat de poliţiştii rutieri. 

Cele mai citite

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă