13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialACCIDENT in UNGARIA. Nicolăescu: 11 dintre răniţii, aduşi la Bucureşti vineri noapte

ACCIDENT in UNGARIA. Nicolăescu: 11 dintre răniţii, aduşi la Bucureşti vineri noapte

ACCIDENT UNGARIA. Primii răniţi dintre cei implicaţi în accidentul din Ungaria care pot fi transportaţi, în unmăr de 11, vor fi aduşi la Bucureşti vineri noapte, urmând să fie analizată în continuare situaţia celorlalţi şapte, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru Mediafax.

Cei 11 răniţi vor fi transportaţi cu avionul militar care s-a deplasat vineri la Budapesta şi vor fi internaţi în spitalele bucureştene Universitar, Floreasca şi Bagdasar-Arseni, a mai precizat ministrul.

Trei români au murit şi 18 au fost răniţi într-un accident produs vineri dimineaţă, în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, a informat MAE.

Cele 18 persoane rănite în accidentul din Ungaria au fost internate în cinci spitale, unele dintre acestea fiind în stare gravă.

Citeşte şi FOTO. Accident grav în Ungaria: Trei români au murit şi 18 sunt răniţi. DOI sunt copii

Un avion militar Spartan s-a deplasat vineri la Budapesta pentru evaluarea situaţiai şi un eventual transfer al pacienţilor, misiunea fiind coordonată de secretarul de stat Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale menţin legătura permanent, astfel încât misiunea să fie coordonată eficient şi să fie acordat ajutorul necesar românilor implicaţi în accident.

Totodată, la faţa locului se ţine legătura cu ataşatul de afaceri interne, precum şi cu consulul României la Budapesta.

Ambasada României la Budapesta s-a autosesizat, vineri, cu privire la un grav accident de circulaţie, care a avut loc în jurul orei 5.40, ora locală, pe autostrada M5, pe direcţia Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule, printre care şi un microbuz cu număr de înmatriculare românesc.

“Din primele informaţii obţinute de misiune, este vorba de 3 persoane decedate şi 18 persoane rănite. Se pare că atât persoanele decedate, cât şi cele rănite sunt cetăţeni români. Ambasada României a întreprins de îndată demersuri pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru a obţine informaţii cu privire la acest eveniment nefericit. Consulul României la Budapesta şi ataşatul de interne se află în acest moment la locul accidentului, beneficiind de sprijinul autorităţilor ungare”, menţionează MAE.

“Un consul şi ataşatul de interne, prezenţi la fata locului, au confirmat următoarele: microbuzul românesc implicat în accident se deplasa de la Galaţi la Milano, avea 19 pasageri şi 2 şoferi, toţi cetăţeni români. Din microbuz, 3 persoane sunt decedate, doi bărbaţi şi o femeie. Restul persoanelor din microbuz sunt transportate la diferite spitale din apropiere. Cei doi şoferi sunt internaţi la spitalul din Cegled. Autorităţile competente din România au fost anunţate cu privire la datele celor decedaţi şi răniţi în vederea anunţării familiilor acestora”, a precizat MAE

Din datele preliminare rezultă, conform MAE, că “se pare că accidentul a fost provocat de un tir cu numere de Bulgaria, care a intrat practic în spatele microbuzului, cu viteză mare (microbuzul se deplasa cu viteză redusă, în coloană, având în vedere că traficul era lent pe acea porţiune). Din cele 9 maşini afectate, microbuzul a suferit impactul cel mai mare, fiind proiectat de pe autostradă”.

Misiunea diplomatică a României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile din ţara de reşedinţă referitoare la acest accident. Ambasada României la Budapesta este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor legale.

Potrivit MTI, trei persoane au murit într-un accident rutier care a avut loc vineri dimineaţa pe autostrada M5, la aproximativ 25 de kilometri sud-vest de Budapesta, soldat cu 33 răniţi, dintre care 18 grav, inclusiv 11 străini, între care cetăţeni români, bulgari, sârbi şi turci.

Accidentul a implicat un camion cu numere de înamtriculare în Ungaria, trei minibuze şi cinci autoturisme cu persoane la bord. Cauza accidentului este face obiectul unei investigaţii, potrivit MTI.

Circulaţia rutieră pe banda spre Budapesta de pe autostradă a fost închisă. Vehiculele care se îndreaptă spre capitala ungară sunt redirecţionate spre autostrăzile 4 şi 5.

Între cele 11 persoane grav rănite se află români, bulgari, sârbi şi turci, a precizat agenţia ungare de presă.

Cele mai citite

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt,...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...
Ultima oră
Pe aceeași temă