Două persoane au murit într-un accident produs joi seară, între localităţile timişene Călacea şi Bărăteaz, transmite Mediafax. Şoferul de 24 de ani a intrat cu maşina într-un stâlp de pe marginea drumului.
Şoferul şi pasagerul din dreapta sa, o fată de 27 de ani, au murit pe loc. Celălalt pasager, un adolescent de 16 ani, este grav rănit.
El a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Timişoara.
Potrivit poliţiştilor, din primele date ale anchetei a reieşit că şoferul nu avea permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat, având plăcuţe cu numere false.
Poliţiştii continuă ancheta în acest caz.