2.2 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAccesul în şcoli, doar cu cartela

Accesul în şcoli, doar cu cartela

Primul sistem computerizat de acces în şcolile timişene pe bază de cartelă va funcţiona sin luna februarie. Acesta va fi montat la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara şi a costat 1.000 de lei. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar speră ca în acest mod să prevină absenteismul. Totodată, dascălii vor intra şi ieşi din unitatea de învăţământ tot pe baza cartelei. „Profesorii au început să pună absenţele în urma controalelor făcute de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, iar urmărind situaţia de la lună la lună, am observat că numărul lor a început să scadă”, a afirmat prof. Marin Popescu, şeful Inspectoratului Şcolar.

Cartele personalizate

Cartelele pe care le primesc elevii şi profesorii de la Colegiul C. D. Loga din Timişoara sunt personalizate. „Sistemul este destul de performant, în sensul că permite de la o distanţă de 20 de centimetri trecerea cartelei prin faţa aparatului. Din fericire, nu suntem o şcoală care să-şi pună probleme legate de absenteism, dar trebuie să fim realişti, avem şi noi elevi care absentează. Eu cred în eficienţa acestei măsuri, ca reducere a absenteismului”, a spus directorul liceului, prof. Milin Tihomir.

În primul semestru din prezentul an şcolar, în judeţ s-au înregistrat 1,267 milioane de absenţe, echivalentul a aproape 145 de ani. La acestea se pot adăuga alte mii de absenţe netrecute în catalog.

Cele mai citite

Alexandr Dughin amenință Europa de Est și îl laudă pe Călin Georgescu

Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, a amenințat Europa de Est și România în special că vor fi ale Rusiei dacă nu sunt neutre....

NATO ia în calcul creșterea cheltuielilor de apărare la 3% din PIB

Membrii europeni ai NATO discută posibilitatea de a majora ținta pentru cheltuielile de apărare la 3% din PIB, o decizie ce ar putea fi...

Stabilitatea și predictibilitatea, principalele provocări ale investitorilor în 2025

În timp ce la nivel global volatilitatea macroeconomică nu mai reprezintă o provocare majoră, investitorii din România rămân preocupați de stabilitate și predictibilitate, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă