Forţele speciale americane au efectuat un raid în estul Siriei pentru capturarea unuia din şefii Statului Islamic, Abu Sayyaf, ucis în operaţiune alături de alţi zece combatanţi jihadişti. Sayyaf era implicat direct în operaţiunile militare ale grupului şi traficul de petrol.
Comandouri Delta Force au intrat sâmbătă în Siria cu elicoptere Black Hawk şi V-22 Ospreys, o operaţiune în care a fost ucis un important lider al grupării teroriste Statul Islamic şi circa zece combatanţi au capturat soţia acestuia şi au eliberat o tânără yazidi care era ţinută sclavă. Este vorba de Abu Sayyaf, despre care un responsabil militar american l-a descris ca fiind „emirul petrolului şi gazului”, cel care a realizat infrastructura petrolieră şi detaliile financiare pentru SI. Pentagonul a precizat că operaţiunea a fost autorizată „la recomandarea unanimă a membrilor echipei de securitate naţională a preşedintelui Obama”, cu ”totalul consimţământ al autorităţilor irakiene şi în respectul dreptului naţional şi internaţional”.
SUA nu au informat guvernul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad şi nu s-au coordonat cu Damascul, a precizat Casa Albă. Bernadette Meehan, purtător de cuvânt al Consiliului de securitate naţională, a declarat că „guvernul american nu s-a coordonat cu regimul sirian şi nici nu ne-au consiliat înaintea acestei operaţiuni. Noi am avertizat regimul Assad să nu se interfereze în eforturile noastre continui contra SI în interiorul Siriei”. Soţia lui Abu Sayyaf, Oumm a fost capturată şi transferată în Irak sub pază militară americană. Ministrul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat că moartea lui Abu Sayyaf este o lovitură dură pentru SI, acest şef militant fiind implicat în operaţiunile militare ale grupării şi contribuia la orientarea „petrolului şi gazului ilicit şi operaţiunilor financiare” care aduc fondurile necesare funcţionării organizaţiei. Şeful Pentagonului a mai precizat că soţia liderului jihadist, Oumm Sayyaf, „a jucat un rol important în activităţile teroriste ale SI”.
CNN a precizat că numele lui Abu Sayyaf nu era cunoscut de mulţi observatori ai grupului SI şi faptul că SUA l-au supravegheat şi au decis să îl ia în vizor relevă importanţa rolului său în organizaţia teroristă. Rolul său în traficul cu petrol era în mod special important, o activitate care aduce mare parte din veniturile SI, un analist al terorismului comparându-l pe Abu Sayyaf cu contabilul lui Al Capone. Operaţiunea intervine în timp ce Statul Islamic a progresat în oraşul irakian Ramadi şi a intrat în anticul oraş sirian Palmyra, aflat în patrimoniul UNESCO.
Un raid încununat de succes
Descrierea raidului nocturn de către Pentagon care a găsit ţinta în interiorul Siriei, fără ca vreun membru al comandourilor să fie rănit, demonstrează atât eficacitatea Delta Force, cât şi ameliorarea serviciilor de informaţii americane în ce priveşte liderii din umbră ai Statului Islamic. O sursă din Ministerul Apărării a declarat că luptătorii SI care apărau locuinţa lui Abu Sayyf au încercat să utilizeze femeile şi copiii drept scut uman, dar comandourile Delta Force au „utilizat un foc foarte precis” şi au „separat femeile şi copiii”. Forţele americane au reuşit să intre în clădire unde i-au găsit pe Abu Sayyaf şi soţia sa, cunoscută ca Oumm Sayyaf. Ea a fost capturată şi transferată într-o bază militară americană din Irak. Raidul a intervenit după luni de supraveghere a lui Abu Sayyaf, folosindu-se informaţiile unei mici reţele de informatori creată de CIA şi Pentagon în Siria ca şi imaginile obţinute prin satelit, drone de recunoaştere şi ascultări electronice.
Raidul de sâmbătă în Siria reprezintă un prag important pentru Administraţia Obama demonstrând că va continua să trimită trupe americane în marile zone de război – Yemen, Somalia, Libia – pentru capturarea sau eliminarea teroriştilor.
Steagul negru la Ramadi
În Irak, combatanţii Statului islamic au ridicat steagul negru deasupra principalului complex guvernamental din Ramadi, asigurându-şi astfel controlul cvasitotal al capitalei celei mai mari provincii din Irak, Al-Anbar, potrivit SI şi responsabililor irakieni. Pentru SI, obţinerea controlului oraşului Ramadi ar însemna controlarea capitalelor celor două mari provincii din Irak. Mossul, capitala provinciei Ninive, vecină cu Al-Anbar, aflată în mâinile jihadiştilor din iunie 2014. Preluarea oraşului Ramadi înseamnă că SI pune piciorul la mai puţin de 70 mile vest de Bagdad. Generalul de brigadă Thomas Weidley, şeful cabinetului coaliţiei condusă de SUA contra SI, a declarat la Washington că la Ramadi jihadiştii au executat „un atac complex” asupra forţelor irakiene şi a precizat că SI va pierde lupta globală în Irak şi în Siria. Dar, guvernatorul provinciei Anbar a descris situaţia din Ramadi „dezastruoasă” şi responsabilii locali cer ajutor. Un responsabil al poliţiei a anunţat „oraşul a căzut” şi jihadiştii au ucis cel puţin 60 de poliţişti. Luptele erau în curs şi duminică, deşi zeci de soldaţi irakieni au fugit după atacul de joi al combatanţilor SI.
Ofensiva grupării teroriste a fost lansată în ziua difuzării, pentru prima oară după şase luni, unei înregistrări audio a şefului SI, Abu Bakr al-Baghdadi, care şi-a salutat combatanţii din Al-Anbar. Înregistrarea a fost difuzată în timp ce informaţii de presă au anunţat recent că al-Baghdadi a fost grav rănit în Irak în timpul unui raid aerian al coaliţiei internaţionale condusă de SUA.
Ofensiva a debutat joi seară, când militanţii SI au penetrat în centrul oraşului Ramadi îmbrăcaţi în uniforme de poliţie şi au deschis focul asupra poliţiştilor, lansând un asalt în care au folosit artileria, bombe şi grenade propulsate de rachete. Martorii au relatat „scene de carnagoi ca într-un film din cel de-al doilea război mondial, cu bombardamente şi persoane decedate în plină stradă”.
Statul Islamic anunţa într-un comunicat că a utilizat kamikaze britanici, sirieni şi tunisieni în „invazia” oraşului Ramadi şi a precizat că a ucis şi capturat numeroşi „apostaţi” într-o cazarmă a armatei şi un post de poliţie a fost aruncat în aer. Guvernul nu a trimis întăriri la Ramadi pentru că nu dispune şi nu îşi permite să trimită trupe, capacitatea militară a Irakului fiind limitată datorită slabei pregătiri a armatei, care a suferit dezertări în masă anul trecut şi este prost coordonată şi pradă corupţiei.
SI a intrat în Palmyra
Încercuit de câteva zile, oraşul antic sirian Palmyra a căzut parţial sâmbătă în mâinile jihadiştilor SI şi potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), „SI a avansat şi controlează majoritatea părţii de nord a Palmyrei şi au loc confruntări intense”. Ofensiva SI creşte temerile unor noi distrugeri de patrimoniu, având în vedere că jihadiştii au distrus mai multe situri antice în Irak. De la debutul ofensivei, lansată miercurea trecută, SI a executat 49 de civili la porţile oraşului care prezintă un interes strategic, fiind deschis spre marele deşert sirian, limitrof unei provincii irakiene controlată în mare parte de jihadişti. Directorul muzeului sirian al antichităţilor, Maamou Abdulkarim, chema comunitatea internaţională să se mobilizeze „înainte şi nu după distrugeri, cum a fost cazul până acum. Dacă SI intră în Palmyra, va urma distrugerea, o catastrofă internaţională, pentru că dacă obiectele se pot ascunde, cum se poate proteja arhitectura antică? Va fi o repetare a barbariei şi sălbăticiei produse la Nimrod, Hadra şi Mossul”.
„Perla deşertului“
În Siria, jihadiştii au distrus deja doi magnifici lei asirieni la Raqa, oraş unde Statul Islamic şi-a făcut capitala şi au comis distrugeri şi au permis săpări clandestine, adesea cu buldozerul, la siturile Mari, Doura Europos, Apamee, Ajaja şi Hamam Turkoman, în apropiere de Raqa. „Jafurile şi distrugerile siturilor arheologice au atins o scară fără precedent”, declara directorul general al UNESCO, Irina Bokova.
La Palmyra, bijuterie înscrisă în patrimoniul mondial al UNESCO, se află ruinele monumentale ale unui mare oraş, care a fost unul din cele mai importante centre culturale ale lumii antice şi un punct traversat de caravane. Arhitectura sa uneşte tehnici greco-romane cu tradiţii locale şi influenţe ale Persiei şi este renumită pentru colonadele romane, templele, turnurile funerare, toate vestigii ale unui trecut strălucit. Situat la 210 km nord-est de Damasc, „perla deşertului” este o oază al cărei nume apare pentru prima oară pe o tabletă din secolul 19 înainte de Christos, fiind un punct de trecere al caravanelor în drumul lor între Golf şi Mediterana şi o etapă pe „Drumul mătăsii”.
După cucerirea romană începând cu secolul I înainte de Christos care a durat patru secole, Palmyra – „Oraşul palmierilor” – a cunoscut o dezvoltare remarcabilă. A devenit un loc luxos şi luxuriant datorită comerţului cu mirodenii şi parfumuri, cu mătase şi fildeş, de statui şi sticlă din Fenicia. În anul 129, împăratul roman Hadrian a făcut un oraş liber care s-a numit Adriana Palmyra. În acea perioadă au fost construite principalele temple ca cel de la Bel sau Agora. Trinitatea compusă din zeul babilonian Bel, (echivalentul lui Zeus), din Yarhibol (Soarele) şi Aglibol (Luna) era venerată în acest oraş înaintea venirii creştinismului, în secolul al II-lea după Christos.
În secolul al III-lea, profitând de dificultăţile Imperiului Roman, oraşul s-a erijat în regatul care a definit perşii şi frumoasa Zenobia a devenit regină. În 270, Zenobia cucereşte întreaga Sirie, o parte a Egiptului şi ajunge chiar în Asia Minor. Împăratul roman Aurelian recucereşte oraşul, regina Zenobia a fost dusă la Roma şi Palmyra cunoaşte declinul.
Mafiile din spatele SI
Statul Islamic trăieşte, între altele, din comerţul ilegal cu petrol şi antichităţi, acesta din urmă spulberând civilizaţia asiriană. Potrivit expertei libaneze Joanne Farchakh Bajjaly, politica distructivă a SI se datorează „importanţei acestui trecut venerat”, este ca şi cum jihadiştii spun: „Înaintea mea nu a fost nimic şi după mine nu va fi nimic. Sunt eu sau neantul”. Este „un aspect politic şi ideologic care îşi găseşte fundamentul în panoul economic şi financiar al organizaţiei teroriste”. Pentru experta libaneză, „distrugerile şi jafurile care au loc în prezent în regiuni aflate sub ocupaţia SI în Irak şi în Siria au atins un nivel aiuritor. Siturile au fost distruse cu buldozere. Până în momentul în care în care jihadiştii au înţeles importanţa siturilor arheologice asiriene şi au început să le vândă. Pentru acoperirea acestui jaf masiv, au distrus siturile în discuţie, răspunzând în acelaşi timp perfect aşteptărilor ideologice ale grupului. Şi ies câştigători în două sensuri”.
Problema care vine în consecinţă pe toate buzele este „cine cumpără?” Experţii arată că este vorba de mafii superorganizate, specializate în traficul cu antichităţi. Şi cum în prezent este vorba de antichităţi pe cale de dispariţie – fiind distruse de jihadişti – aceste mafii vând piesele la preţuri exorbitante. Cel mai rău aspect în această poveste este că numeroşi particulari se precipită să cumpere aceste antichităţi, crezând că le salvează. Cercul vicios în care toată lumea se înfundă, este piaţa antichităţilor. Dacă nu ar exista piaţa ilegală, această cerere, nu ar exista vânzări. Traficanţii ştiu să răspundă acestei cereri şi marketingului. Cu metodele funeste pe care le utilizează jihadiştii te poţi întreba dacă nu sunt plătiţi să ridice licitaţiile. Un arheolog libanez revine la distrugerea uriaşelor statui Buddha din Bamiyan, în 2001. „Traficanţii au vândut urechile, bucăţi din statui după distrugerea lor”. Traficanţii de antichităţi au devenit din ce în ce mai eficienţi, cu tehnici din ce în ce mai elaborate şi cu o reţea din ce în ce mai extinsă. Şi sunt în legătură cu traficanţii de arme în regiunile de război.
Distrugerea unei civilizaţii milenare
Muzeele au devenit primii mari clienţi ai traficanţilor. În cazul asirian, bogaţii chinezi din ţările din Golf şi din Israel sunt principalii clienţi. În alt plan, distrugerile masive de antichităţi reprezintă distrugerea identităţii asirienilor şi, în mod special, a comunităţii creştine asiriene care se vede descinzând din asirieni. Astăzi, această comunitate creştină veche de 2.000 ani, ale cărei rădăcini asiriene au o istorie de 3.000 ani, este în pericol. Este dezmoştenită, deportată şi i se distruge patrimoniul cultural – patrimoniul ancestral şi patrimoniul religios creştin. Este sfârşitul unei civilizaţii veche de trei milenii, dar mereu vie – arată experţii, subliniind că este un fenomen rar în istorie să ai o civilizaţie care a supravieţuit atât de multă vreme. Doar faraonii au supravieţuit atât de mult. Creştinătatea nu are decât două milenii. Astăzi, „asirienii sunt primii perdanţi, dar marele perdant este Irakul”, a declarat Joanne Farchakh Bajjaly.
În februarie 2014, prima scenă de distrugere s-a derulat la muzeul din Mossul, în Irak. Zeci de sculpturi milenare au fost aruncate la pământ sau distruse cu ciocanele, de un grup de jihadişti. Un spectacol cinic, filmat şi difuzat de organizaţia SI pe web. Câteva zile mai târziu, ministrul irakian al Turismului şi Antichităţilor anunţa că primit informaţii potrivit cărora oraşul antic Hatra era pradă demolărilor. Mai mulţi martori au declarat că au auzit puternice explozii la locul sitului şi alte persoane ce trăiesc în zonă au declarat că jihadiştii au distrus unele edificii din Hatra şi le-au spulberat cu buldozere. Irakul şi istoria sa sunt intim legate de regiunea Orientului Mijlociu. Asiria se afla în nordul Irakului, într-o zonă numită câmpia Ninive, o regiune extrem de fertilă, care diferă de restul ţării. Specificitatea acestei zone este că ea conţine o piatră numită marmură de Mossul. O marmură verde care este tipică regiunii şi pe care nu o poţi găsi în altă parte. Este numită marmură pentru că este lucioasă, dar în fapt este o piatră suplă când o sculptezi. Alte civilizaţii din Mesopotamia – babiloneană, sumeriană – foloseau cărămida.
Când asirienii invadau o ţară, luau sistematic cei mai buni artizani şi îi duceau la ei. Şi astfel, arta asiriană a atins fineţea tuturor celorlalte civilizaţii vecine. Asirienii au exploatat această piatră făcând sculpturi şi basoreliefuri extraordinare, ca nici o altă civilizaţie. În muzeele lumii atunci când ajungi la antichităţi mesopotaniene în majoritatea cazurilor este vorba de antichităţi asiriene cu adevărat spectaculoase – tauri înaripaţi de trei metri, enorme basoreliefuri reprezentând persoane în mers. O artă specială care nu există în altă parte. Şi ca atare, orice distrugere relativă la această civilizaţie provoacă umanităţii pierderea unui capitol al istoriei sale.
