22.8 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialA venit Moş Crăciun

A venit Moş Crăciun

Peste 600 de copii ai angajaţilor SC RAJA SA au primit ieri pachete cu dulciuri şi sucuri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Pachetele le-au fost împărţite copiilor după vizionarea spectacolului Prietenii lui Moş Crăciun, susţinut de artiştii Teatrului de Stat Constanţa şi Teatrul Thalimar din Mangalia. Copiii au putut asculta colinde şi s-au delectat cu scenete puse în scenă de artiştii constănţeni. Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta au primit darurile lui Moş Crăciun şi copiii din Feteşti, Cernavodă, Medgidia, Lumina, Hârşova, Basarabi, Căzăneşti şi comuna Fierbinţi. Ei au fost aduşi cu autocarele la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde a avut loc spectacolul. „În total, Regia Autonomă Judeţeană de Apă numără 1.700 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, însă doar 600 dintre ei şi-au manifestat dorinţa de a viziona şi spectacolul”, a precizat purtătorul de cuvânt, Irina Oprea. „Acest spectacol organizat în fiecare an în preajma Crăciunului a devenit deja o tradiţie, iar pentru noi, organizatorii, este o bucurie imensă că şi-n acest an dificil am reuşit să le oferim copiilor angajaţilor un mic cadou”, a declarat Traian Dragomir, liderul sindicatului.

 

Cele mai citite

Consumul de servicii pierde din viteză: afacerile din sector au scăzut cu peste 9% de la începutul anului

Deși luna mai a adus o revenire față de aprilie, aceasta nu a fost suficientă pentru a compensa declinul acumulat de la începutul anuluiVolumul...

Ronaldo Nazario, dur cu Argentina după finala Mondialului: „Diferența de clasă este enormă, nici Messi n-a putut ascunde asta”

Legenda braziliană a lăudat fără rezerve fotbalul practicat de Spania în victoria cu 1-0 din finala CM 2026 și l-a numit pe Rodri principal...

Construcțiile, una dintre puținele zone de creștere din economie. Avans susținut de sectorul rezidențial

Sectorul construcțiilor continuă să aibă o evoluție peste media economiei românești. Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 16,2% în luna mai 2026 față...
Ultima oră
Pe aceeași temă