16.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialA fost stabilită data la care se vor disputa Europenele de Gimnastică...

A fost stabilită data la care se vor disputa Europenele de Gimnastică de la București, din 2017

Federația Română de Gimnastică a anunțat data la care se vor desfășura Campionatele Europene de gimnastică din 2017, care vor avea loc la București.

"La propunerea federaţiei noastre, Comitetul Executiv al UEG, precum și Comitetele Tehnice, în urma discuțiilor care au avut loc zilele trecute la Montpellier, au aprobat ca perioadă de desfăşurare a celei de-a şaptea ediţii individuale a Campionatelor Europene intervalul 17-23 aprilie 2017", se arată în comunicatul FR Gimnastică, citat de Mediafax.

România a obţinut în 23 ianuarie dreptul de organizare al CE de gimnastică din 2017 în detrimentul Danemarcei, în urma reuniunii Comitetului Executiv de la Lausanne.

Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, declara atunci, pentru MEDIAFAX, că infrastructura necesară organizării CE din 2017 a fost prezentată la şedinţa Comitetului Executiv doar "în poze".

"Noi am prezentat nişte poze, iar ele trebuie să devină realitate. Mă refer la noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Responsabilitatea se întinde pe mai mulţi ani şi include mai mulţi factori responsabili, nu doar federaţia", a spus Stoica.

Tot atunci, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, declara pentru MEDIAFAX că organizarea CE de gimnastică din 2017 este o mare responsabilitate şi nu concepe ca noua Sală Polivalentă din Bucureşti, de 12.000 de locuri, să nu fie terminată la timp.

Construcţia Sălii Polivalente de la Bucureşti, de 12.000 de locuri, din Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", în care ar urma să se desfăşoare CE de gimnastică, feminin şi masculin, din aprilie 2017, nu a fost încă începută.

Ediţia CE din 2017 va fi a doua găzduită de ţara noastră după cea din 1957, prima a competiţiei.

Cele mai citite

Din 13 mai,o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

COMUNICAT DE PRESĂ Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu...

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, în urma unei plângeri depuse de un membru al echipei de...

Încă o ediție a Eurovision cu scandal. Reprezentantul Olandei a fost exclus

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă