18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecial70 de membri sau simpatizanţi ai partidului Zori Aurii, în instanță

70 de membri sau simpatizanţi ai partidului Zori Aurii, în instanță

Procurorul grec care se ocupă de dosarul Zori Aurii, un partid neonazist grec, a cerut ca 70 de membri, printre care și 18 deputați ai acestei organizații să fie trimiși în instanță.

Potrivit Mediafax, procurorul şi-a exprimat dorinţa ca liderul partidului, Nikos Michaloliakos, închis de un an, în urma asasinării unui muzician, Pavlos Fyssas, de către un militant al partidului Zori Aurii, să fie judecat împreună cu alţi deputaţi, dintre care majoritatea sunt închişi, pentru conducerea unei organizaţii criminale sau participare la o asemenea organizaţie.

Într-un dosar de 700 de pagini, procurorul, potrivit agenţiei ANA, enumeră ansamblul acţiunilor infracţionale imputate formaţiunii Zori Aurii de mai mulţi ani, între care, pe lângă asasinarea lui Fyssas, atacuri împotriva unor membri ai Partidului Comunist, împotriva unor pescari egipteni sau împotriva unor muncitori pakistanezi.

Magistratul descrie intensificarea actelor de violenţă ale partidului, în special din 2008, şi apreciază că un partid politic poate fi considerat drept o organizaţie criminală atunci când prin modalitatea sa de funcţionare şi membrii săi sunt încurajate săvârşirea unor delicte.

Poliţişti sunt la rându lor anchetaţi în acest dosar, mai arată Mediafax.

Un colegiu de trei judecători va studia solicitarea procurorului şi va preciza în cel mult două luni ce se va reţine pentru a fi judecat în cele din urmă. Potrivit unor surse, procesul ar urma să înceapă în 2015.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă