17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecial4.500 de motociclişti au protestat la Bruxelles. Vizat, un proiect al Comisiei...

4.500 de motociclişti au protestat la Bruxelles. Vizat, un proiect al Comisiei Europene

Capitala Belgiei a răsunat sâmbătă de zgomotele ambreiajelor şi ale claxoanelor a mii de motociclişti, printre care numeroşi olandezi, potrivit corespondentului Agerpres.

La apelul Federaţiei belgiene a motocicliştilor furioşi (Federation Belge des Motards en Colere, FBMC), protestatarii au ocupat o importantă secţiune a unei străzi principale din Bruxelles pentru a spune “nu” unei intenţii a Comisiei Europene privind instaurarea unui control tehnic la nivel european.

Cei circa 4.500 de motociclişti, potrivit poliţiei belgiene, au ocupat sâmbătă circa 200 de metri din Rue de la Loi, una dintre străzile principale din Bruxelles care duce la clădirea Berlaymont a Comisiei Europene şi la sediul Consiliul European, au turat motoarele, au aruncat petarde, au scandat sau au claxonat la unison.

O delegaţie de cinci persoane a fost primită de Comisia Europeană. “Numai 0,3% dintre accidentele din Belgia şi 0,6% în Europa sunt provocate de o problemă tehnică a motocicletei. În schimb, 21% dintre motocicliştii care mor în accidente rutiere sunt victime ale unor probleme de infrastructură”, a declarat Joe Verrecke, preşedintele FBMC, relatează sâmbătă pe site-ul său La Derniere Heure.

Motocicliştii “furioşi” şi-au anunţat intenţia de a rămâne pe Rue de la Loi până când obţin un răspuns satisfăcător din partea autorităţilor europene şi, de asemenea, de a ocupa în viitor diverse puncte de control tehnic în Europa.

În aprilie, la Bruxelles au venit circa o mie de motociclişti care au denunţat “O Europă motofobă”, iar deplasarea lor prin oraş a provocat atunci mai multe probleme de circulaţie.

Pentru a stabili “un spaţiu european unic în materie de control tehnic” şi “pentru a salva peste 1.200 de vieţi anual”, Comisia Europeană a făcut publice în luna iulie noile prevederi ale pachetului său privind controlul tehnic. Printre acestea figurează instituirea unui control tehnic pentru motociclişti la orizontul anului 2016 cel mai devreme.

În prezent, 11 ţări europene din 27, printre care şi Belgia, nu au impus încă un control tehnic pentru motociclişti. Or, potrivit CE, “8% dintre accidentele de motocicletă sunt legate de o defecţiune tehnică”. Conform pachetului legislativ menţionat, CE doreşte să instituie un control tehnic obligatoriu pentru motociclete şi scuterele cu două sau trei roţi.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă