3.2 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSpecial30 de iranieni au primit 99 de lovituri de bici fiecare fiindcă...

30 de iranieni au primit 99 de lovituri de bici fiecare fiindcă au dansat pentru obţinerea unor diplome

Circa 30 de tineri, băieţi şi fete, care petreceau într-o casă din nordul Iranului, au fost condamnaţi la 99 de lovituri de bici fiecare, pedeapsă care a fost aplicată imediat pentru a servi drept exemplu, informează o agenţie de presă preluată vineri de AFP, preluată de Agerpres

“Peste 30 de fete şi băieţi care nu se cunoşteau şi dansau sub pretextul obţinerii unor diplome au fost arestaţi şi pedepsiţi”, a declarat joi Esmail Sadeghi Niyaraki, procuror general al oraşului Qazvin, agenţiei de presă a autorităţii judiciare Mizaonline. El a precizat că petrecerea a avut loc în apropiere de Qazvin, în grădina unei vile, fără să precizeze data. 

După efectuarea arestărilor, un tribunal s-a reunit de urgenţă şi i-a condamnat pe fiecare din cei 99 de tineri la lovituri de bici, care “au fost administrate în aceeaşi zi” de către membri ai poliţiei moravurilor, a mai spus procurorul. “Arestarea acestor tineri, pe jumătate dezbrăcaţi, care consumau alcool şi aveau un comportament indecent, are impact asupra opiniei publice”, a adăugat el. 

El a salutat faptul că “mulţumită Celui de Sus, în mai puţin de 24 de ore, interogatoriile, ancheta, procesul, verdictul şi aplicarea lui s-au încheiat”. Potrivit lui, este vorba de o “lecţie pentru cei care încearcă să încalce regulile” Republicii Islamice, unde femeile şi bărbaţii nu pot dansa împreună, mai ales dacă femeile nu poartă vălul islamic, sau consuma alcool. 

De la revoluţia islamică din 1979, vălul islamic este obligatoriu în Iran pentru toate femeile. 

Procurorul general din Qazvin a arătat de altfel că restaurantele şi sălile din oraş “care organizează petreceri mixte sau servesc alcool sau în care se găseşte alcool vor fi închise”.

Cele mai citite

Peste 4 milioane de colete livrate de Sameday România în primele zile de Black Friday

Sameday, compania  de curierat care a introdus livrarea la easybox în România, a înregistrat rezultate remarcabile în cadrul campaniei de Black Friday 2023. Cu...

Volkswagen, furnizorul Vaticanului în materie de mașini electrice

Vaticanul a anunțat că, în cadrul unei acțiuni de reducere a emisiilor de carbon, va trece la mașini electrice, iar Volkswagen va fi furnizorul,...

România va găzdui Comandamentul Regional de Operații Speciale

La solicitarea președintelui Klaus Iohannis, Parlamentul a aprobat înființarea, pe teritoriul României, a Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale (Regional Special Operations Component...
Ultima oră
Pe aceeași temă