20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial23 de morţi în confruntări religioase în Egipt

23 de morţi în confruntări religioase în Egipt

Cel puţin 23 persoane au fost ucise şi peste 50 rănite, sâmbătă, în confruntări interconfesionale, în sudul Egiptului, unde au fost trimise trupe suplimentare de poliţie, a comunicat Ministerul Sănătăţii, relatează AFP, citată de Mediafax.

Confruntări între membri ai tribului Bani Hilal şi săteni nubieni, în provincia Assuan, au izbucnit în timp ce un bărbat dintr-o tabără a făcut avansuri sexuale unei femei din cealaltă tabără, a anunţat Ministerul de Interne într-un comunicat.

Membri ai tribului Bani Hilal şi săteni nubieni s-au întâlnit vineri pentru o reuniune de reconciliere, după ani de dispute, însă aceasta a degenerat într-un schimb de focuri de armă, în care au fost ucise trei persoane din tribul Bani Hilal, potrivit oficialilor.

Ulterior, 20 de persoane au fost ucise sâmbătă, a precizat Ministerul Sănătăţii. Potrivit Ministerului de Interne, confruntările au încetat în cursul după-amiezii, după mobilizarea poliţiştilor.

Premierul Ibrahim Mahlab şi ministrul de Interne Mohammed Ibrahim s-au deplasat la Assuan în cursul după-amiezii.

Armata a anunţat că a intervenit şi i-a acuzat pe Fraţii Musulmani ai preşedintelui destituit Mohamed Morsi că ar fi implicaţi în aceste confruntări. Locuitori şi oficiali locali intervievaţi de presă au respins această ipoteză.

Confruntările intercomunitare sunt frecvente în partea de sud a Egiptului, o regiune rurală săracă, însă aceste violenţe sunt cele mai sângeroase înregistrate după mult timp, au precizat surse din domeniul securităţii.

Poliţia a început abia de curând să-şi reafirme prezenţa în toată ţara, după o relaxare a măsurilor de securitate, în urma unei revolte faţă de regimul lui Hosni Mubarak, în ianuarie 2011.

Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă