3.7 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialFestival de film și dans, la toamnă: 20 de pelicule din 14...

Festival de film și dans, la toamnă: 20 de pelicule din 14 țări și șapte producții românești

La cea de-a treia ediție a Bucharest International Dance Film Festival 2017 va fi organizată pentru prima dată o secțiune competițională dedicată exclusiv filmelor de dans românești. Producțiile vor rula pe 8 septembrie, de la ora 21.00, la Muzeul Național de Artă Contemporană. 

Cele șapte filme scurte au caracter experimental, punând în prim-plan puterea de creație și preocupările diverse ale artiștilor din țara noastră. 

Filmele explorează întâlnirea dintre spațiu și corp, perspective diverse asupra relației de coabitare și coregrafii ale senzațiilor.

Titlurile străine au fost alese din peste 300 de aplicații și vor fi proiectate la Cinema „Elvire Popesco”, pe 9 septembrie, începând cu ora 18.30. „Anul acesta, selecția orbitează în jurul unor subiecte puternice care preocupă societatea contemporană. Se pare că lumea dansului a găsit în film posibilitatea de a expune povești de viață care vor surprinde și vor emoționa până la lacrimi, vor atrage atenția asupra unor probleme socio-politice care afectează comunități întregi și vor arăta cum dansul poate fi o portiță spre autocunoaștere”, a declarat directorul artistic Simona Deaconescu. 

Reîntoarcerea la spiritualitate,  venerație și ritual

Florent Schwartz scoate la iveală efectele instaurării cultului personalității generalului Chang în Taiwan, Yoav Gertner și Edya Stern vorbesc despre ce mai înseamnă libertatea raportată la societatea din Israel, Mary Wycherley și Liz Roche scot la lumină dezbaterile asupra libertății femeilor din Irlanda, în timp ce Sven Niemeyer duce discuția în zona sentimentelor duale pe care o mamă le are pentru copilul ei.

Vor fi prezentate și abordări suprarealiste în filme SF expuse de cineaști din Italia, Germania și Marea Britanie, reîntoarcerea la spiritualitate, venerație și ritual așa cum o văd realizatori din Canada și Portugalia, dar și investigarea pornirilor umane primare, atât din perspectiva coexistării într-un sistem, precum în filmul „System Suicide“ din Slovenia, cât și raportate la alienarea socială și devierile de la limitele normale ale comportamentului uman, în filmul „The Line“ din Franța. 

Juriul de anul acesta este format din Tomer Heymann, regizorul filmului „Mr. Gaga“, care s-a bucurat de un succes internațional remarcabil și a fost prezentat la ediția de anul trecut a BIDFF, Mayo Rodriguez, directoarea festivalului Bestias Danzantes din Chile, și Florin Fieroiu, unul dintre cei mai cunoscuți coregrafi români. 

Premiile din acest an vor fi acordate pentru cel mai bun film (1.000 euro), cel mai bun film românesc (1.000 euro, premiu oferit de Institutul Cultural Român), inovație (500 euro) și pentru favoritul publicului (500 euro).

[CO]LAB

În plus, între 4 și 6 septembrie, va fi organizat [CO]LAB: Pitch Your Dance Story, atelier dedicat dezvoltării unor filme aflate la stadiul de idee. Un juriu de specialiști le va analiza, iar cea mai bună idee va fi recompensată cu un premiu de post-producție de 750 de euro, oferit de studioul Colorgrade.  

Laboratorul va avea loc la POINT Cultural Hub, iar înscrierile au avut loc până pe 25 august, la ora 17.00.  

Cele mai citite

Președintele Coreei de Sud își cere scuze pentru tentativa de impunere a legii marțiale, dar refuză să demisioneze

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a cerut scuze publicului sâmbătă pentru decizia sa de a impune legea marțială, dar a refuzat să...

Situație complicată în Siria. Bashar al-Assad e de negăsit/Capitala Damasc încercuită

Președintele sirian Bashar al-Assad nu este de găsit nicăieri în Damasc, spune o sursă citată de CNN, potrivit Antena3. Poziția oficială a biroului președintelui sirian...

Joe Biden anunță desfășurarea a 80.000 de trupe americane în Europa pentru descurajarea Rusiei

Aproximativ 80.000 de soldați americani sunt desfășurați în țările europene membre NATO, conform unui raport transmis de președintele Joe Biden către liderii Congresului SUA. Documentul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă