32.2 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSpecial20.000 de volume, la Bookfest Timișoara

20.000 de volume, la Bookfest Timișoara

Aproximativ 20.000 de volume vor fi disponibile la Bookfest Timișoara, care se va desfășura în perioada 27-30 martie, la Centrul Regional de Afaceri din oraş, iar printre invitați se vor număra eseistul Gabriel Liiceanu și criticul literar Dan C. Mihăilescu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de organizatorii Salonului de Carte Bookfest, evenimentul va avea loc la Timișoara, în perioada 27-30 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cu o ofertă de circa 20.000 de volume, vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din România, între care Humanitas, Litera, RAO, Curtea Veche, ART, Okian, Nemira, Trei, ALL, Doxologia, Saeculum, dar și distribuitori de carte, arată sursa citată.

Printre invitații celei de-a IV-a ediții a Bookfest Timișoara se numără Gabriel Liiceanu, cunoscutul eseist și fondator al editurii Humanitas, care va vorbi și despre cel mai recent volum al său, "Declarație de iubire".

Criticul literar Dan C. Mihăilescu va veni la Bookfest Timișoara pentru a-și prezenta volumul "Castelul, biblioteca și pușcăria", în care cititorii pot găsi exemple precum Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Aniţa Nandriş.

Cei doi vor participa în premieră la Bookfest Timișoara.

Printre autorii locali pe care publicul îi va putea întâlni la eveniment se vor număra Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Gabriela Glăvan, Irina Diana Mădroane, Simona Constantinovici, Dan D. Lazea, Cristina Chevereșan, Adina Baya, Andrei Mocuța și Vasile-Tudor Crețu.

Cei care vor hotărî să poposească printre cărți vor avea ocazia să intre gratuit la cinematograful Bookfest, unde vor putea viziona filme de artă, premiate la festivalurile internaționale. Peliculele vor fi proiectate în Sala Europa din Centrul de Afaceri Timișoara.

Intrarea în salonul de carte și la evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia va fi gratuită, programul de vizitare fiind între orele 10.00 şi 20.00.

Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, și este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara.

Cele mai citite

România – Bulgaria. Ce reguli trebuie să respecte spectatorii care vor asista la amicalul din această seară

În aceste zile, echipa națională de fotbal a României dispută ultimele meciuri de pregătire înainte de participarea la EURO 2024. Tricolorii întâlnesc astăzi Bulgaria...

Articole pe care trebuie să le includă un set de îmbrăcăminte pentru botezul unui băiat

Botezul este un moment special în viața oricărei familii, marcând un important ritual religios și cultural. Alegerea ținutei pentru acest eveniment este crucială,...

Klaus Iohannis l-a primit pe ministrul pentru Europa și afaceri externe din Republica Albania, Igli Hasani

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 4 iunie 2024, la Palatul Cotroceni, pe ministrul pentru Europa și afaceri externe din Republica Albania, Igli Hasani, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă