În această perioadă cu temperaturi de aproape 40 de grade Celsius, viața de fiecare zi este un calvar pentru 1.500 de familii din Galați care locuiesc în blocuri debranșate de la rețeaua de apă potabilă din cauza datoriilor asociațiilor și își iau apa de la cisternă, în bidoane de plastic.
Unii suportă această situație fără să aibă datorii la întreținere. „De un an de zile nu avem apă. E greu, pe căldura asta. Mai grav este că nu avem nici un leu datorie la întreținere, dar a fugit administratora cu banii și nu a plătit apa”, spune o locatară.
„Avem în sistare 42 de asociaţii care au în total 8.000 de apartamente. Dar deoarece, de anul trecut s-a intensificat acţiunea de branşare individuală, în momentul actual avem în jur de 1.200-1.500 de apartamente rămase fără alimentare cu apă şi pentru acestea asigurăm apa rece cu cisterna. Anul trecut aveam circa 6.000 de apartamente fără apă rece, dar oamenii şi-au făcut branşamente individuale”, a precizat Cornelia Arnăutu, purtător de cuvânt al Apă Canal SA Galaţi.
Potrivit legii, regia asigură 50 de litri de apă de persoană, cu ajutorul cisternelor.