13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRBoala care îi lasă pe bărbaţi fără păr

Boala care îi lasă pe bărbaţi fără păr

Căderea parţială a părului de pe cap sau de pe faţă poate apărea la ambele sexe, dar bărbaţii sunt de două ori mai expuşi.

 

Cornel (29 ani) a observat într-o dimineaţă că-i lipseşte o bucată de păr, cam cât un bănuţ, de pe faţă. După o lună, a mai observat încă două zone asemănătoare. Citise pe internet şi şi-a dat seama că are alopecie areată şi că nu există un tratament care să vindece boala, motiv pentru care nu s-a dus la medic. În altă dimineaţă, s-a trezit cu jumătate de perciune căzut.

„Nu ştiam ce s-a întâmplat. Băusem cu o seară în urmă şi nu-mi mai aminteam dacă m-am bărbierit. Între timp, începuse să-mi crească  un fel de «puf» alb în zonele rămase fără păr de pe faţă. M-am dus la doctor, care mi-a spus că sunt un caz fericit. Mi-a dat o soluţie care stimulează creşterea firului de păr, dar care nu opreşte căderea firelor deja moarte, în condiţiile în care ele cad la trei luni după ce au fost omorâte de sistemul imunitar. Nu m-am mai dat cu nici o soluţie, pentru că mi s-a părut inutil”, povesteşte Cornel. În câteva săptămâni, „puful” alb i-a acoperit toate zonele afectate, iar în jumătate de an s-a transformat în fire negre. Episodul nu l-a afectat prea tare din punct de vedere psihic. Cel mai enervant lucru pentru el era că toată lumea îl întreba ce i s-a întâmplat şi mulţi îl priveau insistent pe stradă.

Evoluţie imprevizibilă

Alopecia areată constă în pierderea parţială a părului de pe suprafeţe mici, rotunde şi bine delimitate de pe cap sau de la nivelul feţei. În 75% din cazuri,  boala apare la persoane tinere, cu vârsta între 5 şi 40 de ani. Bărbaţii sunt de două ori mai predispuşi decât femeile. „De cele mai multe ori, afecţiunea este descoperită întâmplător, la coafor sau la frizer, în cazul localizării la nivelul pielii capului, deoarece apariţia zonei fără păr nu este însoţită de alte simptome precum durere sau mâncărime”, explică Oana Clătici, medic dermatolog la Spitalul Universitar din Bucureşti. Boala este destul de frecventă şi reprezintă aproximativ 3,5% din consultaţiile dermatologice.

Alopecia areată evoluează imprevizibil. Fără tratament, leziunile pot uneori să persiste luni şi ani de zile. În 30% din cazuri, boala se poate vindeca spontan după 4-10 luni. În 5% din cazuri, boala se poate extinde rapid, cu plăci multiple care evoluează spre alopecie totală. În această situaţie, afecţiunea poate debuta printr-o simplă placă, pentru ca mai apoi să apară şi altele, astfel încât în câteva săptămâni să se ajungă la calviţie totală. Alopecia totală este foarte dificil de tratat, adesea fiind definitivă.

Factorii genetici şi stresul, cauze posibile

Simpla radere a părului nu stimulează creşterea firelor, atrag atenţia medicii. „Tratamentul este decepţionant în unele situaţii. Necunoscându-se cauza exactă a peladei în plăci, nu există un tratament cauzal. Se practică mai ales tratamentul local cu dermatocorticoizi, iritanţi nespecifici, imunomodulatoare, vasodilatatoare, PUVA. Tratamentul general se face numai în anumite cazuri prin corticoterapie, isoprinosină sau ciclosporină”, explică Oana Clătici.

Factorii genetici, reacţiile autoimune şi stresul emoţional sunt câţiva factori care declan­şează alopecia areată. „Medicul dermatolog este cel care va face o anamneză şi vă va recomanda o serie de analize. Adesea, pacientul declară că în ultimul timp a trecut printr-o perioadă de stres psihic sau de instabilitate psihică , examene, a suferit o intervenţie chirurgicală etc. Aceştia sunt factori adjuvanţi sau declanşatori ai apariţiei peladei în plăci”, spune medicul. Infecţiile, parazitozele intestinale, diabetul zaharat, afecţiunile tiroidiene sau insuficienţa ovariană pot, de asemenea, duce la apariţia bolii.

Nici Cornel nu poate spune cu precizie motivul pentru care i-a apărut boala, dar îşi aduce aminte că trecea printr-o perioadă stresantă din cauza unor probleme personale. „De atunci, am încercat să mă enervez mai puţin şi să mă protejez mai mult”, spune bărbatul. 

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă