Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sfaturile unui academician pentru elevii de liceu

„Să citiţi, să aveţi o cultură, să respectaţi profesorii, părinţii şi mediul. Lipsa de cultură elementară din şcoală a adus România în această stare“.

Share

Anca Enea 0 comentarii

Actualizat: 05.11.2015 - 21:06

„Să citiţi, să aveţi o cultură, să respectaţi profesorii, părinţii şi mediul. Lipsa de cultură elementară din şcoală a adus România în această stare“.

Ieri a avut loc la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa o emoţionantă întâlnire a generaţiilor, prilej pentru conducerea unităţii de învăţământ de a-l omagia pe academicianul Petre Frangopol. Alături de invitatul special, la masa rotundă s-a alăturat Dumitru Ţifrea, dascăl de referinţă al învăţământului local. În semn de consideraţie pentru întreaga sa carieră, prof. Petre Frangopol a primit medalia comemorativă a CNMB, realizată la Monetăria Statului. 

„Domnul Petre Frangopol este absolvent al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ din promoţia 1951, coleg de clasă şi prieten bun cu domnul profesor Dumitru Ţifrea, profesor de matematică. În chip fericit, anul acesta sărbătorim 100 de ani de la prima promoţie de absolvenţi ai liceului, o poveste lungă pentru Dobrogea“, a menţionat directorul Colegiului „Mircea“, prof. Vasile Nicoară.

„Liceul este baza culturii“

Discuţia cu generaţia nouă a liceului a avut ca start de dialog volumul „Excelenţă şi mediocritate (O radiografie a ştiinţei şi a învăţământului din România)“, semnat de doctorul în chimie şi fizică nucleară. Profesorul Frangopol a spus scurt şi răspicat adolescenţilor: „Să citiţi, să aveţi o cultură, să respectaţi profesorii, părinţii şi mediul. Liceul este baza culturii dumneavoastră!“. În opinia sa, „lipsa de cultură elementară din şcoală a adus România în această stare“.

La aceeaşi masă rotundă, fostul elev al Liceului „Mircea“ a rememorat cu nostalgie momentele marcante din viaţa sa de şcolar. Şi-a adus aminte de anul când a dat examen de admitere pentru clasa I, evaluare susţinută în curtea unei şcoli din Basarabi. „Eram refugiaţi la Viişoara şi am venit cu căruţa la Basarabi, unde am dat examen în curte, afară. După care am primit o carte poştală, prin care ne anunţau că am reuşit“, a povestit constănţeanul. 

Profesorul Frangopol se declară un „fanatic constănţean şi patriot local“. Dascălul a publicat numeroase studii şi articole despre mediocritate vs. excelenţă, volume de referinţă în domeniul ştiinţific şi nu numai.

„Mediocritatea a adus România în situaţia aceasta“

Din primii ani ai vieţii de elev s-a simţit atras de carte, de literatură, de bibliotecă, şi a considerat absolut necesar să citească pentru a se împlini ca om şi în societate.

„Calea regală a accesului în viaţă este cultura, educaţia şi şcoala. Dacă îţi iubeşti ţara, dacă îţi iubeşti locul de naştere, trebuie să înveţi şi să dai ceva înapoi societăţii care te-a creat. La noi, astăzi sunt consideraţi personalităţi toţi cei care au bani. Greşit total. Mediocritatea a adus România în situaţia aceasta, lipsa de educaţie elementară. Îi întrebam pe studenţii mei ce liceu au făcut şi îmi dădeam seama dacă sunt buni sau răi. Problema este să aveţi o cultură, o educaţie, un fundament care să vă ajute“, a spus acesta liceenilor.

Învățământul universitar trebuie reformat

Cu părere de rău în suflet, prof. Frangopol remarcă faptul că românii nu citesc atât cât ar fi necesar, iar „internetul nu este un loc de cultură“. Poate şi de aici dorinţa dascălului de a vedea această ţară scoasă de sub haina josnică a mediocrităţii. Nu ar mai vrea să vadă oameni mediocri pe nici un palier al societăţii, fie că aceştia sunt studenţi, absolvenţi sau oameni ai muncii, oameni care nu fac eforturi intelectuale pentru a se salva şi pentru a salva ţara din anonimat.

După părerea sa, universitatea românescă, care „a devenit un învăţământ superior de masă“, are nevoie urgent de reformă din rădăcină. Este greu de suportat, spune invitatul de onoare al constănţenilor, să vezi tineri care sunt admişi fără examen, dar care nu ştiu să rezolve elementare lucruri de matematică, iar de exprimarea corectă a limbii române nici nu mai vorbim. În acelaşi timp, cadrul universitar trebuie să aibă o strânsă legătură cu activitatea ştiinţifică.

„În universităţi există criterii internaţionale pe care România nu poate să le atingă, pentru că nu are condiţii. Universitatea românească a devenit un învăţământ superior de masă. Cu părere de rău spun asta, dar nu neapărat că ar fi peste tot aşa. Relaxarea criteriilor de promovare a elevilor şi a profesorilor este de neconceput“, mai spune constănţeanul. De o reală schimbare are nevoie în aceeaşi măsură sistemul medical, este de părere acesta.

Mediocritatea a adus România în situaţia aceasta, lipsa de educaţie elementară.“ Petre Frangopol

Familie de chimiști

Petre T. Frangopol a urmat şcoala primară (1940-1944) în oraşul natal şi apoi liceul, azi Colegiul Naţional, „Mircea cel Bătrân“, (1944-1951), după care se înscrie la Facultatea de Chimie Industrială, Institutul Politehnic Iaşi (1951-1956). A absolvit facultatea (1956) cu o teză de licenţă intitulată „Coloranţi cu sulf“, conducător ştiinţific fiind conferenţiarul universitar Gheorghe Lupuşor. Devine astfel al treilea chimist al familiei Frangopol din Constanţa, după Dumitru Frangopol cu doctorat la Politehnica din München, Germania (1910), primul şef al Laboratorului de Chimie al Portului Constanţa, şi inginerul I. Frangopol care a lucrat între cele două războaie mondiale în industria petrolieră, la Ploieşti, lucrările sale fiind citate de prof. Negoiţă Dănăilă, înteme­ietorul învăţământului de chimie industrială din România.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...