15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialUn nou record în Campania „România Reciclează”!

Un nou record în Campania „România Reciclează”!

Sâmbătă, 29 septembrie, Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea și Servicii Publice SA Tulcea, au colectat deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) și  bateriile uzate din peste 200 de locuințe.

Tulcenii au predat la punctul special amenajat, circa 700 de echipamente electrice și electronice vechi (televizoare, ventilatoare, imprimante, aparate de uz casnic, ș.a.) și acumulatorii portabili uzați. Simultan, frigiderele, mașinile de spălat vechi și alte aparate voluminoase au fost ridicate de la domiciliu de reprezentanți ai echipelor Environ și Servicii Publice SA Tulcea.  În total, 4  echipe au colectat peste 12.000 kg de aparate electrice vechi și 100 kg de baterii uzate, care au fost preluate și predate către reciclare.

„Debutul celei de-a doua ediții a campaniei România Reciclează marchează colectarea unor cantități record. Îi mulțumim domnului Primar Constantin Hogea pentru că a făcut front comun cu noi în colectarea a peste 12.000  kg de DEEE, susținând această inițiativă. Le mulțumim și celor de la Servicii Publice SA Tulcea, conduși de domnul Aurel Gheorghiu, pentru implicare și pentru resursele suplimentare pe care ni le-au pus la dispoziție. Fără ajutorul lor nu am fi reușit să atingem această performanță într-un timp atât de scurt!

Implicarea lor ne confirmă încă o dată că în demararea acțiunilor de colectare și crearea unui sistem de management al deșeurilor funcțional, suportul autorităților locale este fundamental – atât pentru informare, cât și pentru organizare și credibilizare.” – a declarat Roxana Puia, PR Manager al Asociației Environ.

Toți locuitorii care au predat minim 10 kg de deșeuri electrice sau 5 kg de baterii uzate au fost recompensați cu  tichete cadou.  

Programul „România Reciclează” își propune să crească gradul de informare și conștientizare al populației cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor uzate, pentru un mediu sănătos. Campania continuă cu Bonțida (8 octombrie, Cluj), Ilva Mică (9 octombrie, Bistrița Năsăud) și Cămărașu (10 octombrie, Cluj).

Potrivit prevederilor OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare (un centru la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru pe localitate) sau colectarea periodică cu operatori desemnați.

Autoritățile publice, primarii de localități mai mari sau mai mici, se pot înregistra în continuare în campania națională „România Reciclează”. Programul se va derula până pe 30 noiembrie, iar înscrierile se fac prin e-mail (logistica@environ.ro)  sau direct prin telefon la numarul 031.827.0000.

***

Despre Environ

Asociația Environ este o organizație colectivă, non-guvernamentală și non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, promovând activ de peste 10 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare și economie circulară în țara noastră. Informații complete despre activitatea organizației sunt disponibile pe www.environ.ro 

 

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă