28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSocialUn copil a fost salvat de la suicid cu ajutorul Interpol

Un copil a fost salvat de la suicid cu ajutorul Interpol

Interpolul a ajutat la identificarea unui copil din judeţul Buzău, care a anunţat că se sinucide după restricţionarea accesului la un joc online, informează Inspectoratul General al Poliţiei.

„Un copil, utilizator al unei platforme de jocuri online, a alertat autorităţile la nivel mondial, prin transmiterea unui mesaj care conţinea ameninţări cu suicid. Totul a plecat de la disputa pe care a avut-o cu un alt utilizator al platformei, în urma căreia contul lui a fost blocat de către administrator. Fiindu-i imposibil să îşi continue jocurile, minorul a transmis un mesaj prin care a ameninţat că se sinucide dacă nu îşi recuperează contul de joc”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.

Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii site-ului au alertat imediat Interpol Washington, iar în urma verificărilor făcute a reieşit că utilizatorul este din Buzău.

„Cu ajutorul colegilor noştri de la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, s-a reuşit identificarea minorului şi înlăturarea stării de pericol”, se mai menţionează în postare, conform agerpres.ro.

În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de determinarea sau înlesnirea sinuciderii, sub forma tentativei.

Poliţiştii le reamintesc părinţilor că, potrivit Legii 272/2004 privind promovarea şi respectarea drepturilor copilului, supravegherea minorului este necesară inclusiv în mediul cibernetic.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Prețul motorinei se apropie de 11 lei pe litru. Scumpirile continuă în ciuda măsurilor adoptate de autorități

Prețul motorinei a continuat să crească în după-amiaza zilei de 1 august și se apropie de pragul de 11 lei pe litru, potrivit datelor...

Camera Deputaților a adoptat legea care anulează unele datorii la ANAF

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, vineri, proiectul de lege care prevede anularea obligațiilor fiscale principale și accesorii rezultate din impuneri eronate sau nejustificate privind...

CNAIR: Restricțiile de circulație pe Valea Oltului se prelungesc până la finalul lunii august

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe Valea Oltului, pe DN7, în perioada 1–31 august 2026.Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă