11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialUn bărbat urmărit internaţional pentru trafic de persoane în Franţa a fost...

Un bărbat urmărit internaţional pentru trafic de persoane în Franţa a fost prins la Râmnicu Sărat

Românul, în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia a fost emis cu mandat de arestare european, a fost depistat de poliţiştii buzoieni. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind suspectat de trafic de persoane de către autorităţile franceze.

El a fost prins pe o stradă din Râmnicu Sărat, unde se plimba, fiind ridicat de poliţişti, în baza mandatului emis de autorităţile franceze. Acesta a fost prezentat iniţial Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi apoi Curţii de Apel Ploieşti, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încercarat în arestul Poliţiei Buzău. El este acuzat de infracţiuni de trafic de persoane, în Franţa. Mai exact, şi-a convins iubita, dar şi alte tinere din zona Râmnicu Sărat să-l însoţească în Franţa, iar acolo le-a trimis să se prostitueze.

Pentru depistarea lui, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă