15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialUn bărbat din Bucureşti s-a înecat la Eforie Nord

Un bărbat din Bucureşti s-a înecat la Eforie Nord

Acesta este al doilea caz de înec de pe litoral din acest an. În urmă cu două săptămâni, un militar şi-a pierdut viaţa în apele mării în zona unei plaje din municipiul Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cadrele medicale au fost solicitate să intervină luni, în Eforie Nord, după ce un bărbat  a fost scos inconştient din mare. Echipa de intervenţie a început manevrele de resuscitare deoarece victima se afla în stop-cardiorespirator.

După câteva zeci de minute cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul. Bărbatul avea 43 de ani şi era din Bucureşti.

Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Pe litoral, în ultimele zile marea a fost agitată şi au fost valuri, iar din acest motiv mai multe persoane care s-au aventurat în apă au fost în pericol de înec în mai multe staţiuni.

Acesta este cel de-al doilea caz de înec de pe litoral din acest sezon. În urmă cu aproximativ două săptămâni un militar din Argeş a intrat în mare, în zona unei plaje din municipiul Constanţa, şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă de o altă persoană, dar cadrele medicale nu au reuşit să-l readucă la viaţă.

Cele mai citite

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă