Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

The Weinstein Company, cumpărată de un fost oficial al administraţiei Obama

Un grup de investitori condus de Maria Contreras-Sweet, fost oficial al administraţiei Barack Obama, va cumpăra The Weinstein Company.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 02.03.2018 - 11:03

Societatea, cofondată de producătorul de film Harvey Weinstein, va fi transformată într-un model de promovare a femeilor la Hollywood, transmite AFP.

"Echipa noastră este fericită să anunţe că am depăşit o etapă importantă şi am ajuns la un acord pentru a cumpăra activele The Weinstein Company (TWC), pentru a lansa o nouă societate, cu un nou consiliu de administraţie şi o nouă viziune care va reprezenta principiile pe care le apărăm de la începutul procesului de negocieri, din toamnă (2017, n.r.)", a declarat, joi seară, Maria Contreras-Sweet, şeful grupului de investitori.

"Principiile nu s-au modificat şi presupun construirea unui studio de cinema condus de un consiliu compus majoritar din femei independente". De asemenea, vor fi păstrate 150 de posturi şi se va crea un fond de compensare a victimelor abuzurilor sexuale de care este acuzat Harvey Weinstein, a mai spus Contreras-Sweet.

Contreras-Sweet nu a oferit detalii despre acord şi nici despre suma la care se ridică tranzacţia. Proiectul era evaluat la 500 de milioane de dolari, din care 225 de milioane de dolari erau datorii.

Consiliul de administraţie al TWC a confirmat şi el că s-a ajuns la un acord pentru cedarea activelor grupului de investitori condus de Maria Contreras-Sweet şi miliardarul Ron Burkle.

"Vedem această tranzacţie ca pe o rezolvare la care s-a ajuns în circumstanţe incredibil de dificile", se arată în comunicatul TWC.

Procurorul statului New York, care iniţial blocase proiectul de preluare a companiei de către acest consorţiu, pe motiv că fondurile prevăzute pentru despăgubirea victimelor abuzurilor sexuale ale lui Harvey Weinstein erau insuficiente şi că noua conducere ar fi inclus oficiali complici producătorului de film, şi-a dat acordul pentru vânzare.

"Suntem bucuroşi că am primit angajamente ferme că noua companie va crea un veritabil fond de compensare pentru victime şi va aplica o politică a resurselor umane care va proteja angajaţii şi nu va recompensa în mod greşit personajele negative", a declarat procurorul.

Acesta nu a renunţat la plângerea civilă depusă contra TWC, acuzând compania că nu şi-a protejat angajaţii de comportamentul abuziv al producătorului de film.

"Vom lucra cu părţile implicate în săptămânile următoare, pentru a ne asigura că îşi vor onora angajamentele", a mai spus acesta.

Informaţia privind tranzacţia a fost făcută publică după ce The Weinstein Company a anunţat, duminică, că este gata să ceară intrarea în faliment, mai ales după ce negocierile cu grupul de investitori eşuaseră.

TWC a criticat-o pe Contreras-Sweet, sugerând că negocierile au fost foarte dificile. Contreras-Sweet a spus că este "surprinsă" de aceste critici, dând asigurări că vrea "să creeze o companie condusă de femei", care va servi "ca exemplu" la Hollywood, unde mişcarea #MeToo a dus la concedierea multor personalităţi.

TWC a fost înfiinţată în 2005, de fraţii Robert şi Harvey Weinstein, după ce au revândut Miramax companiei Disney. Compania este implicată într-un uriaş scandal, din octombrie 2017, când au fost făcute publice informaţii despre abuzurile sexuale săvârşite de Harvey Weinstein. Producătorul a fost, de altfel, înlăturat din companie pe 8 octombrie.

Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiei americane şi britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependenţa de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul "#MeToo" ("Şi Eu", n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Multe dintre victimele lui Harvey Weinstein l-au dat în judecată pe acesta, dar şi TWC, iar despăgubirile se pot ridica la mai multe milioane de dolari.

După ce a produs filme de succes, precum "Discursul regelui" şi "Artistul", mare parte a proiectelor TWC sunt în prezent anulate sau suspendate.

Datele de lansare ale unor filme care sunt deja finalizate, precum "The Upside", un remake al filmului francez "Les Intouchables", şi "The War with GrandPa", o comedie cu Robert de Niro, au fost amânate pe termen nedeterminat.

Drepturile asupra mai multor proiecte în dezvoltare au fost vândute, printre acestea numărându-se noul film al regizorului Quentin Tarantino, "Once Upon a Time in Hollywood", preluat de Sony.

Comentarii

loading...