16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialTeodorovici: Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie

Teodorovici: Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie

“Sunt bani şi vor fi până la final de an pentru pensii şi salarii. Noi ne uităm foarte atent pe fiecare cifră – avem datele preliminare, vor fi mâine postate pe site-ul MFP, pentru că atunci este termenul legal – şi datele arată că suntem în graficul pe care l-am avut încă de la început de an, grafic pe baza căruia noi am şi estimat şi am aprobat în Parlament bugetul pe 2018. Pot să fie fluctuaţii, când în zona de TVA, în zona de accize, în zone diferite, dar, per total, în acest an vom fi aşa cum ne-am angajat pe planul de încasări şi nu numai”, a declarat Teodorovici, la Antena 3, citează Agerpres.

Întrebat dacă sunt bani pentru mărirea de 10% a pensiilor de la 1 iulie, şeful de la Finanţe a subliniat că tot ce s-a prevăzut pentru acest an se va realiza, iar impactul bugetar aferent tuturor măsurilor anunţate a fost prevăzut în bugetul pe 2018.

“Pentru fiecare măsură pe care am avut-o pentru acest an impactul bugetar a fost prevăzut în acest an în buget. Tot ce s-a prevăzut în acest an se va realiza. Se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie”, a precizat Teodorovici, reiterând că “nu sunt şi nu vor fi probleme nici cu pensiile şi nici cu salariile”.

În plus, acesta a susţinut că sunt foarte multe zone din care se pot aduce bani “fără să punem în plus”.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă