16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialSprijin guvernamental pentru refacerea Mănăstirii Râmeţ

Sprijin guvernamental pentru refacerea Mănăstirii Râmeţ

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul Viorica Dăncilă a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca prin Compania Naţională de Investiţii, să înceapă lucrările de refacere a aşezământului monahal imediat ce vor fi transmise evaluarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi documentaţia tehnică necesară.

”Mănăstirea de la Râmeţ este nu doar un monument istoric valoros, ci şi o pagină de istorie a vieţii monahale şi preocupărilor culturale ale românilor din această regiune. Este datoria şi responsabilitatea noastră să protejăm aceste valori si să avem grijă ca generaţiile viitoare să le cunoască”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Într-o primă etapă, prin lucrările efectuate, se vor lua toate masurile pentru punerea în siguranţă a clădirii, urmând ca, ulterior, să continue proiectul de refacere a  Mănăstirii de la Râmeţ şi de înlăturare a efectelor incendiului.

Potrivit Guvernului, Mănăstirea ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” este în prezent beneficiar al unui proiect în valoare de 5,8 milioane de lei, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, prin care se urmăreşte consolidarea Muzeului şi clădirii paraclis din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeţ.

Cele două proiecte, respectiv cel de intervenţie în regim de urgenţă pentru refacerea părţilor afectate de incendiu, şi cel pentru consolidarea Muzeului şi clădirii paraclis din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeţ, vor fi complementare.

Un incendiu de proporţii a izbucnit, în 5 iulie, la acoperişul Mănăstirii Râmeţ. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă, din cauza înălţimii monumentului, a zonei greu accesibile, dar şi a cantităţii mari devată minerală care emana radiaţii toxice.

Incendiul, pornit de la un scurtcircuit la un conductor electric din mansardă, a fost stins abia a doua zi. Incendiul a afectat aproximativ o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii în care se află chiliile, ateliere, bucătăria şi sala de mese, arzând structura de lemn a acestuia. Pe circa jumătate din suprafaţă, acoperişul s-a prăbuşit.

Cele mai citite

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Dennis Man şi Valentin Mihăilă vor juca în Serie A! Parma a promovat matematic

Parma, echipa românilor Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a promovat matematic în Serie A, după ce a remizat miercuri în deplasare cu Bari, 1-1,...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...
Ultima oră
Pe aceeași temă