10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialSocietateBiserica Ordodoxă anunță că plătește impozit către stat, conform legii

Biserica Ordodoxă anunță că plătește impozit către stat, conform legii

Biserica Ordodoxă anunță că plătește impozit către stat, conform legii, la fel ca toate cultele religioase din România.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trimis un comunicat pe acest subiect miercuri, 16 februarie 2022. Punctul de vedere al BOR intervine după ce apăruseră informații că Biserica nu plătește impozite.

“Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozit pe clădiri şi terenuri aflate în folosinţă, pe salariile angajaţilor (personal clerical şi neclerical), precum şi pe orice venit obţinut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcţionate către opere social-filantropice, religioase, educaţionale şi culturale”, precizează comunicatul BOR.

Biserica Ordodoxă deja plătește impozite dar pot interveni obligații noi prin PNRR

Potrivit unor surse neoficiale, PNRR include și o prevedere privind impozitarea cultelor religioase. Acum câteva zile a fost întrebat despre această chestiune și ministrul de Finanțe, Adrian Câciu.

„Nu am spus că exclud, nu am spus nimic. Am spus că ne uităm peste tot, dar nu doar de a găsi taxe, nu de a aduce bani. E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR și de a face această reformă fiscală, ajustările care sunt necesare, mai ales cu economia informală”, a răspuns ministrul de Finanţe.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă