18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocial"Să nu declanșăm un război între Timișoara și București". Carantina poate duce...

“Să nu declanșăm un război între Timișoara și București”. Carantina poate duce la o nouă revoluție?

“Ne supunem legilor, ne supunem deciziilor”, dar “autoritățile de la București să lase decizia la nivel local, cum este și normal”, a cerut, luni, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Preoteasa.

El și-a exprimat speranța că miercuri va înceta carantina la Timișoara, cea impusă de la București, pentru că, altfel, “ar fi un chin pentru cetățeni, pentru Horeca”. Alexandru Preoteasa a precizat că el, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, nu a participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care se respingea, prin vot, propunerea de prelungire a carantinei pentru Timișoara, dar a amintit că președintele CJ, Alin Nica, este de aceeași părere cu el și, drept urmare, a votat împotriva acestei propuneri.

Ca o excepție față de aceste puncte de vedere apare o declarație făcută, luni la amiază, de primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz. Acesta a cerut “să nu declanșăm un război între Timișoara și București”.

Carantina a fost prelungită la Timișoara și în patru localități limitrofe acestui municipiu printr-o decizie emisă, duminică, 21 martie 2021, de secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Decizia secretarului de stat este pe termen de trei zile, astfel că ar expira miercuri.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă