9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialȘcoală online, până pe 8 februarie

Școală online, până pe 8 februarie

În ședința Executivului din 6 ianuarie 2021 a fost adoptată ordonanța de urgență pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care se stabilește că:

„În perioada 11 ianuarie 2021 – 8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile alin. (1), în baza și sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizată de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, și în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line”.

Dispozițiile prevăzute la art. 38 alin. (1^3) din Legea nr. 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.

 

Speranța semestrului II

Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă remis cotidianului național „România liberă” că se dorește revenirea la învățământul clasic, față în față, în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020 – 2021.

„În condițiile în care pandemia de Covid-19 afectează încă sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățătură și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică, demonstrând in același timp dorința Guvernului de trecere a școlii in format clasic în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020-2021, sub rezerva evoluției epidemiologice”, informează Ministerul Educației.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se va “reuşi” deschiderea şcolilor în data de 8 februarie “într-o formă sau alta”.

Potrivit șefului Învățământului, problemele predării online sunt “structurale, nu sunt probleme circumstanţiale”, de care “se loveşte orice stat”.

“Vom reuşi să deschidem şcoala, este o convingere profundă, pe data de 8 februarie, fie că vom reuşi toate şcolile din România, fie că vom reuşi să deschidem şcolile în zonele care au o rată de infectare scăzută. O să prioritizăm învăţământul primar şi grădiniţe, ştiut fiind că este cel mai dificil de abordat în maniera online, fie că vom prioritiza elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, care susţin examenele naţionale. Într-o formă sau alta, vom reuşi să deschidem şcolile, este convingerea mea. Educaţia rămâne prioritatea acestui guvern”, a spus Cîmpeanu, la Realitatea Plus.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă