Viitoarea Ordonanță de Guvern urmărește “ca actele de identitate românești să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate”, precizează un comunicat de presă difuzat, marți seară, de MAI.
“Pentru a asigura cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții similare celorlalți cetățeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021).
Noile acte de identitate vin cu garanții suplimentare de securitate și întăresc încrederea instituțiilor publice și a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătățiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulație în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricație avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecția IT oferită de mediile de stocare electronice”, precizează comunicatul MAI.
“Prin intermediul noului act de identitate, cetățenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului național), să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice. Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența fizică a cetățeanului, la ghișeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a. Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura funcționalitatea de card de sănătate”, subliniază Ministerul de Interne.
Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru cetățenii români cu vârsta de 12 ani “și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali”.
Totuși, pentru românii care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică de identitate, “va exista opțiunea de a solicita eliberarea unei cărți de identitate simple; aceasta nu va conține elemente sau date electronice”, precizează comunicatul MAI.