17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialRevoluția Fiscală: 30.000 de oameni din administraţia centrală sunt afectaţi

Revoluția Fiscală: 30.000 de oameni din administraţia centrală sunt afectaţi

„Dăm în judecată Guvernul pe cele trei acte normative, respectiv Legea salarizării, Ordonanţa 79, cea care modifică contribuţiile şi le transferă de la angajator la angajat şi Ordonanţa 90, care spune că la creşterea salarială din 2018 s-a avut în vedere transferul sumelor aferente suportării contribuţiilor. Din păcate, nu la toată lumea s-a dat o creştere de 25%. Alţii au beneficiat de o creştere parţială, alţii deloc, sau din contră, au suportat o scădere salarială, din cauza faptului că erau deasupra grilei”, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

Potrivit lui Oprescu, în prezent, din cei 70.000 de funcţionari din administraţia centrală, 30.000 sunt afectaţi de actele normative contestate.

„Având în vedere că unii bugetari au beneficiat de sumele aferente transferului contribuţiei şi alţii nu au beneficiat, urmare a consultării cu cabinetul nostru de avocatură, vom acţiona în judecată toate actele normatve pentru aceşti 30.000 de oameni din administraţia publică centrală. Numai în administraţia centrală, unde sunt 70.000 de funcţionari, 30.000 dintre aceştia sunt afectaţi”, a conchis Oprescu.

 

 

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă