13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialPropunere legislativă: Zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere

Propunere legislativă: Zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere

Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere.

Propunerea legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.

Potrivit proiectului, “persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere”.

“Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi – instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective”, arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

De asemenea, aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia “posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate” şi astfel “se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”.

“Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii”, au mai apreciat iniţiatorii.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

MAE transmite că mai mulți cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza

Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a raportat că nouă cetățeni români și membrii familiilor acestora au fost evacuați cu succes din Fâșia Gaza și au...

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...
Ultima oră
Pe aceeași temă