18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialPrincipalul motiv de stres în România: incertitudinea financiară

Principalul motiv de stres în România: incertitudinea financiară

Stresul în sine nu este o boală, ci un răspuns al organismului la situațiile cu care ne confruntăm. Există un stres ”productiv”, care ne ajută să depășim momentele mai dificile de zi cu zi, însă studiul a investigat acel stres „dăunător”care se întinde în timp și chiar ajunge să se cronicizeze, pentru care Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale Veruvis propune soluții rapide și sustenabile de rezolvare.

Conform datelor obținute în urma studiului, cele mai afectate de stres sunt femeile și persoanele active, cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani. Atunci când au fost întrebați care este principala sursă a stresului, majoritatea participanților la studiu au menționat că acesta are legătură cu jobul și cu contextul pandemic interminabil. Aceste stări de disconfort sunt alimentate de situația financiară personală nesatisfăcătoare și de grija generării unui venit suficient de mare pentru a acoperi toate cheltuielile lunare.

Deși reacțiile generate de stres sunt diferite, viața personală și sănătatea sunt cele mai afectate.

  • pentru 19% dintre bărbați, disfuncția sexuală este indicată printre primele simptome ale stresului.
  • pentru 51% dintre femei, anxietatea este primul simptom al stărilor de stres – de departe cel mai comun.
  • persoanele de peste 45 de ani raportează un nivel mai ridicat de stres, iar majoritatea acestora, care se simt stresați, asociază primele simptome cu boli de inimă și de circulație a sângelui, dar și cu tulburări de comportament.

Stresul poate provoca diferite simptome și poate afecta modul în care ne simțim fizic, mental și, de asemenea, felul în care ne comportăm. Mai mult, nu este întotdeauna ușor să recunoaștem când stresul este motivul pentru care ne simțim într-un anumit fel sau ne comportăm diferit.

Principalele simptome remarcate de către specialiști asociate stresului la nivel fizic sunt durerile de cap sau amețelile, tensiunea musculară, problemele cu stomacul, disfuncțiile sexuale, durerile în piept sau bătăile rapide ale inimii. Atunci când ne gândim la simptomele mentale, acestea sunt asociate direct cu dificultatea de concentrare, stări de copleșeală sau de îngrijorare constantă, precum și dispoziția către neatenție. Persoanele stresate își schimbă rapid și comportamentul, iar acest lucru este vizibil printr-o stare constantă de iritare, probleme cu somnul, dar și cu alimentația, evitarea anumitor locuri sau persoane și consumul excesiv de alcool și tutun.

Specialiștii în neuroștiință, susținuți de progresele tehnologice impresionante din ultimii ani, lucrează împreună pentru a găsi noi metode de echilibrare a activității creierului și de reducere a efectelor provocare de stres.

Costin Dămășaru, fondator și director al Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale Veruvis, din București, implementează în România antrenamentul cognitiv de tip Neuro Enhancement BM-BCI (Brain Mapping – Brain Computer Interface). Prin intermediul acestui tip de antrenament neuronal, dezvoltat de oamenii de știință americani, performanța creierului este optimizată pentru a reduce considerabil diverse dezechilibre neuronale, în sfera cărora intră: anxietatea, stresul cronic, depresia, dar și ADHD-ul sau afecțiunile din spectrul autist.

„Stresul este normal, este natural. Corpul nostru este programat să răspundă cu promptitudine atunci când ne aflăm într-o situație cu potențial de risc. Adevărata problemă apare atunci când, în urma unui astfel de eveniment, nu reușim să revenim la starea inițială de relaxare, pentru că suntem înconjurați în permanență de surse de neliniște. Antrenamentul cognitiv BM-BCI® stabilizează starea de spirit și percepția emoțională, inclusiv capacitatea de a face față stresului și ajută creierul să elimine disfuncțiile existente, printr-un proces de învățare accelerată. Totodată, acest tip de antrenament cognitiv crește capacitatea de prioritizare și de concentrare a resurselor pe cele mai importante sarcini.”a declarat Costin Dămășaru, fondator și director al Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale Veruvis.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă