30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSocialPatru bărbaţi din Bistriţa-Năsăud, cercetaţi după ce ar fi rănit şi schingiut...

Patru bărbaţi din Bistriţa-Năsăud, cercetaţi după ce ar fi rănit şi schingiut un cal

Doi dintre bărbaţi au fost reţinuţi, iar în acest caz se fac cercetări şi pentru ameninţare şi răzbunare, după ce apropiaţi ai celor cercetaţi au ameninţat doi bărbaţi care au filmat şi distribuit online imaginile cu calul schingiuit.

Cercetările în acest caz au început luni, iar poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au dispus reţinerea pentru 24 de ore a doi bărbaţi de 34, respectiv 38 de ani, ambii din Romuli, cercetaţi pentru rănirea şi schingiuirea animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor, anunţă Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, alţi doi bărbaţi, ambii de 71 de ani, din localităţile Romuli şi Coşbuc, sunt urmăriţi penal pentru aceeaşi infracţiune.

Cei patru bărbaţi sunt bănuiţi că, în 7 septembrie, ar fi rănit şi schingiuit un cal care a fost găsit mort într-o pădure din Romuli, existând suspiciunea că urma să fie folosit în scop de braconaj.

Totodată, în urma controlului autoturismului unui bărbat de 71 de ani, din Romuli, paznic de vânătoare, poliţiştii au descoperit o armă letală cu destinaţia vânătoare, neînscrisă în ordinul de serviciu al acestuia, fiind astfel extinse cercetările şi pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

De asemenea, poliţiştii au început cercetări pentru ameninţare şi răzbunare pentru sprijinul acordat justiţiei, întrucât, după conducerea persoanelor implicate la sediul Poliţiei, un apropiat al uneia dintre acestea i-ar fi ameninţat pe cei doi bărbaţi care au filmat şi transmis în mediul on-line imaginile.

Cercetările sunt efectuate de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Cele mai citite

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă