Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Părerea unui psiholog, despre crima de la metrou: Ancheta va decurge greu

Psihologul Tudorel Butoi consideră că ancheta privind crima de la metrou, petrecută marţi, seară va fi una anevoioasă întrucât, dacă rezultatele expertizei medico-legale arată că suspecta nu a avut discernământ, ea poate „trece de la logică la absurd”.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 13.12.2017 - 17:12

„Acolo este o dezarmonie de personalitate, ceva în zona tulburărilor profunde ale personalităţii. Ancheta cu această femeie sau cu această categorie de suferinzi va decurge foarte greu, pentru că ei îşi păstrează inteligenţa, îşi dau seama de consecinţele faptei lor şi vor căuta fie să nege cu vehemenţă, fie să treacă de la logic la ilogic, până la absurd. De aceea, este nevoie de expertiza medico-legală psihiatrică ce ne poate diferenţieza nouă absenţa discernământului, discernământul diminuat sau discernământul integru, întreaga responsabilitate. Deci până nu o să se pronunţe expertiza medico-legală în comisie la singura instituţie abilitată, Institutul de Medicină Legală, nu putem antama alte predicţii”, a declarat, pentru Mediafax, psihologul Tudorel Butoi.

Sursa citată a mai subliniat că metoda de operare, prin împingere a cuiva în faţa metroului nu a mai fost întâlnită la noi în ţară.

„Modul de operare prin sinucidere sau împingere în faţa metroului este arhicunoscută în lumea actuală, în special în Japonia, în SUA, pentru că metroul e la îndemână. Dar acesta este un caz nou, pentru că nu am avut această obişuinţă a modului de operare, dar e foarte lesnicioasă şi sinucigaşii şi criminalii, în alte culturi, cum sunt cele japoneza, americană, aleg acest lucru”, a mai spus Tudorel Butoi.

Procurorii criminalişti de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) au dispus urmărirea penală pe numele Magdalenei Şerban, agresoarea de la metrou, pentru omor calificat şi tentativă de omor, anchetatorii urmând să ceară arestarea preventivă a acesteia.

Conform unui comunicat de presă al PTB, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore.

„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, au rezultat următoarele: la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai intra în staţie”, arată procurorii criminalişti.

Ulterior, tot marţi, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o altă fată spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul.

„Urmare a acestor acţiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, precizează anchetatorii.

Procurorii vor cere, miercuri, unui judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a femeii pe o durată de 30 de zile.

„Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB”, conform PTB.

Surse judiciare au declarat că, la audieri, suspecta nu şi-a recunoscut fapta, fiind incoerentă. Deşi pe peron erau multe persoane, nimeni nu a mers după femeia care a împins-o pe fată în faţa metroului pentru a o opri, aceasta reuşind să plece, fiind depistată după mai multe ore. Anterior, suspecta ar fi încercat să ucidă o altă fată, o tânără în vârstă de 20 de ani, la staţia de metrou Costin Georgian. Fata a opus rezistenţă atunci când femeia a încercat să o împingă în faţa trenului şi a reuşit să fugă. Nu a mers imediat la poliţie, ci s-a dus acasă şi le-a povestit părinţilor. Ulterior, în stare de şoc, a depus o plângere.

Sesizarea a fost depusă în acelaşi timp în care o tânără de 25 de ani îşi pierdea viaţa, fiind împinsă de aceeaşi femeie, potrivit informaţiilor de la dosar.

Pe baza descrierii făcută de fata de 20 de ani, poliţiştii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la metrou şi au depistat-o pe femeie.

Femeia de 36 de ani a fost supusă unei expertize psihiatrice.

Tânăra ucisă marţi seara se numeşte Alina Ciucu şi este din Craiova.

Comentarii

loading...