11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialNumărul şoferilor care conduc sub influenţa drogurilor, în creştere

Numărul şoferilor care conduc sub influenţa drogurilor, în creştere

Trei şoferi sunt cercetaţi penal după ce, noaptea trecută, în urma unei acţiuni a poliţiştilor rutieri au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice sau au substanţelor psihoactive. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce, informează Mediafax.

“În jurul orei 00.50, un bărbat în vârstă de 21 de ani a condus un autovehicul în zona Pieţei Alba Iulia, sector 3, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive. În jurul orei 03.00, un bărbat în vârstă de 30 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Ion Mihalache, sector 1, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcool test, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat şi cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de 2 substanţe. În jurul orei 08.00, un cetăţean străin a condus un autovehicul pe Str. Doamnei, sector 3, fiind sub influenta substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de 4 substanţe. Acesta a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, în urma efectuării controlului autoturismului au fost găsite 1 gram de substanţe vegetale, mai multe pastile de diferite mărimi şi culori, 3 fiole de substanţe injectabile şi un aparat pentru confecţionat ţigări”, transmite Brigada Rutieră a Capitalei. 

Drogurile diminuează reflexele 

Poliţiştii atrag atenţia că consumul de substanţe psihoactive influenţează comportamentul şoferilor, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceştia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mişcări şi nemaiputând evita obstacolele apărute în cale.

“Pe raza municipiului Bucureşti, de la începutul anului până în prezent, au fost depistaţi 34 conducători auto ce se aflau sub influenţa substanţelor psihoactive în timp ce conduceau vehicule pe drumurile publice.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influenţa substanţelor psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, conform art. 336, alin.2, Cod Penal. De asemenea, se retine permisul de conducere în vederea exercitării dreptului de a conduce, până la soluţionarea dosarului penal”, potrivit sursei citate.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă