Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Nina Iliescu denunţă ştirile false privind pensia sa: Ce sumă primeşte cu adevărat

Soţia fostului şef de stat Ion Iliescu, Nina Iliescu, a publicat, joi, pe blogul acestuia, în mod inedit, o precizare în care denunţă apariţia unei serii de ştiri false cu privire la pensia sa, ea apreciind că, din păcate, producţia de „fake news” este o industrie de viitor.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 16.02.2018 - 12:34

„Intervin foarte rar în spaţiul public. Discreţia a fost alegerea mea. Dacă fac asta acum, este pentru că mă simt obligată cu o explicaţie colegilor mei de muncă, atâţia câţi mai sunt în viaţă. Este vorba despre o ştire apărută în Evenimentul Zilei, privitoare la cuantumul pensiei mele. Dacă aţi uitat, EvZ este un ziar de <<calitate>>, unde deontologia profesională e sfântă! Am aflat şi eu asta din ediţia online de azi a jurnalului, sub semnătura doamnei/domnişoarei Ramona Dănciulescu, că <<despre funcţia pe care a avut-o soţia lui Ion Iliescu s-a vorbit extrem de puţin de-a lungul timpului. Aceasta se bucură de o pensie lunară imensă, în valoare de 10.600 de lei, sumă la care alţii doar visează, după cum mai informează sursa citată>>”, a arătat Nina Iliescu, în precizarea intitulată <<”Profesionalism” jurnalistic . Astăzi ”Evenimentul Zilei”>>.

Ea precizează că „sursa citată” citează, la rândul ei, din ”Libertatea”, care citează, la rândul ei, ”Cancan”, care şi el citează declaraţia de avere a soţului său, cea din 2008, unde venitul său din pensie era de 10.600 de lei pe an, nu pe lună.

„Scrie negru pe alb! Adică circa 900 de lei pe lună. Da, din păcate asta era pensia foştilor mei colegi, cercetători <<într-un domeniu atipic>>, coroziunea metalelor, deşi autoturismele domniilor lor jurnaliştii au a ne mulţumi. Aşadar o ştire din 2008, cu sursă iniţială <<Cancan>>, trecută pe la <<Libertatea>>, este luată după zece ani ca una proaspătă, şi prezentată cu indignare de EvZ, în 15 februarie 2018, de unde este preluată cu aceeaşi indignare de pagina online a Antenei3, şi ne arată că da, producţia de <<fake news>>, ştiri false pe româneşte, este o industrie cu viitor. Din păcate …”, a adăugat Nina Iliescu.

„Nu, pensia mea nu a crescut ca în poveşti, ci s-a mărit, conform legii, în ultimii zece ani, până la o sumă lunară care depăşeşte cu puţin 2000 de lei. Colegii mei n-au a se minuna: mărirea de pensie din presă nu e mărire, e doar ştire falsă, şi dovadă de <<profesionalism>> jurnalistic”, a adăugat Nina Iliescu.

Comentarii

loading...