16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialMeteoPrognoza meteo pe două săptămâni. Vremea pe regiuni la început de martie

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea pe regiuni la început de martie

ANM a emis prognoza meteo pe două săptămâni, iar veștile sunt nu bune, ci foarte bune! Sfârșitul lui februarie și începutul lui martie vine cu temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această dată din calendar. Specialiștii anunță și ploi – o veste bună, acum, în prag de primăvară, pentru fermieri și agricultori. 

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea pe regiuni 

Vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu temperaturi ce vor atinge și 13 grade Celsius. Însă, spun meteorologii, se vor înmulți zilele cu precipitații. Prin urmare, va ploua destul de mult în toate regiunile în perioada 21 februarie – 6 martie. 

BANAT

În Banat, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii februarie, dar va intra într-un proces de răcire până în data de 23 februarie, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 14 la 6 grade. După acest interval, vor fi variaţii termice, cu maxime mediate regional între 7 şi 11 grade, cele mai calde zile estimate în 25 februarie şi 5 martie. Şi minimele vor avea fluctuaţii repetate, dar media acestora se va situa între -3 şi 3 grade, cu cele mai reci perioade între 23 şi 26 februarie, precum şi între 28 februarie şi 4 martie.

Trecător, vor fi precipitaţii, dar în 21, 23 şi 27 februarie probabilitatea va fi ridicată ca acestea să se semnaleze pe arii mai extinse şi să devină moderate cantitativ.

CRIȘANA

În Crişana, intervalul de prognoză va debuta cu vreme mai caldă decât normal, dar se va răci treptat până în 23 februarie, astfel că mediile maximelor vor scădea de la 12 spre 5 grade. Ulterior, vor fi alternanţe termice, astfel că se va încălzi din nou până în 25 februarie, ulterior se va răci până în 28 februarie iar estimările meteo se termină cu un proces de încălzire. În aceste condiţii, maximele mediate regional se vor încadra între 7 şi 13 grade. Minimele vor fi mai ridicate, cu valori în medie uşor pozitive, spre 2 grade, prognozate pentru primele şi ultimele două nopţi, iar în restul timpului se vor situa între -4 şi 0 grade. Zilele cu probabilitate mai ridicată de precipitaţii şi pe arii mai extinse vor fi 21, 23, 27 februarie şi 5 martie, iar în rest acestea se pot semnala doar trecător şi pe spaţii mai mici.

TRANSILVANIA

În Transilvania, valorile termice diurne vor scădea de la o medie de 11 grade în prima zi, până spre 5 grade la mijlocul săptămânii. Apoi vor avea variaţii. Astfel, se vor situa între 5 şi 11 grade, cu cele mai calde intervale în 25 şi 26 februarie şi 4, 5, 6 martie. Temperaturile minime vor fi în general negative, cu valori mediate regional între -7 şi 0 grade. Cele mai scăzute se estimează a se înregistra în 25 februarie, precum şi în intervalul 1 – 3 martie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată între 21 şi 23 februarie, pe 26 şi 27 februarie şi pe 4, 5 martie.

Prognoza meteo pe două săptămâni. MARAMUREȘ

În Maramureş, vremea va fi schimbătoare sub aspect termic, astfel că vor alterna intervalele reci cu cele calde. În aceste condiţii, mediile maximelor se vor situa între 4 şi 11 grade, cu cele mai reci zile în 23 şi 24 februarie, dar şi în 27 februarie şi 1 martie. Nopţile vor fi caracterizate, în marea lor majoritate, de minime negative. Temperaturile vor fi cuprinse între -5 şi 1 grad, cele mai ridicate fiind prognozate pentru începutul şi sfârşitul intervalului. Precipitaţiile vor fi mai probabile şi pe arii mai extinse pe 21, 23, 26 februarie şi 5 martie. În restul timpului îşi vor face apariţia doar trecător şi izolat.

prognoza meteo pe două săptămâni
În Moldova, temperaturile vor atinge și 12 grade Celsius

MOLDOVA

În zona Moldovei, pe parcursul intervalului de prognoză vremea va avea două procese de răcire, care se vor resimţi în 24, 27, 28 februarie şi 1 martie. Astfel, pentru aceste date, mediile maximelor vor fi între 6 şi 8 grade, iar ale minimelor între -3 şi -2 grade. În restul timpului, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, cu maxime mediate regional ce vor varia între 6 şi 12 grade şi minime între -2 şi 2 grade. Pe arii restrânse, temporar, se vor semnala precipitaţii în aproape toate zilele, cu o probabilitate mai ridicată ca acestea să fie în extindere pe 26 şi 27 februarie.

DOBROGEA

În Dobrogea, vremea va fi mai caldă decât normal la începutul intervalului, însă ulterior va marca un proces de răcire, astfel că maximele vor coborî de la medii de 12 grade, până spre 6 grade în data de 24 februarie. După o scurtă revenire, vor scădea din nou la aceleaşi valori în 28 februarie şi 1 martie, iar finalul de interval se va afla sub influenţa unui proces de încălzire, cu medii maxime de 12 grade. Minimele vor avea cam aceleaşi variaţii, perioade mai reci în 25, 26 februarie şi 1, 2, 3 martie în care mediile vor fi de -1 grad şi perioade mai calde, caracterizate de valori medii ce vor atinge 4 grade la începutul şi sfârşitul celor două săptămâni. Trecător şi izolat vor fi posibile precipitaţii, dar probabilitatea ca acestea sa fie mai extinse creşte în 26 şi 27 februarie.

Prognoza meteo pe două săptămâni. MUNTENIA

În Muntenia, media maximelor termice va fi în scădere treptată, de la 13 până la 8 grade în 24 februarie, apoi va creşte uşor la 10 grade în 26 februarie şi va coborî accentuat la 6 grade în 28 februarie, dar intervalul de prognoză se va încheia cu un proces de încălzire, spre medii de 14 grade. Valorile nocturne se estimează a avea două etape cu valori negative, medii regionale de -3 grade în 25, 26 februarie şi din nou în 1,2,3 martie, iar în restul timpului vor varia uşor între -2 şi 2 grade. Probabilitatea mai mare de precipitaţii va fi în zilele de 22, 23 şi 27 februarie.

OLTENIA

În Oltenia, vremea va fi în general mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. În intervalul 21 februarie – 1 martie vor fi variaţii termice cu medii între 12 şi 6 grade, cele mai ridicate în prima zi şi cele mai scăzute estimate pentru data de 28 februarie, apoi se va încălzi treptat spre valori mediate la 13 grade. Mediile minimelor vor avea şi ele variaţii, de la -3 la 4 grade, cel mai rece preconizat pentru sfârşitul primei săptămâni şi jumătatea celei de a doua. Se vor semnala precipitaţii pe arii mai extinse cu o probabilitate mai mare în 21, 22 şi 27 februarie.

prognoza meteo pe două săptămâni
Și în zona montană se anunță vreme caldă, dar ploioasă

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea la munte

La munte, valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei în prima şi în ultimele zile din interval, când termometrele vor indica în jur de 4 grade. Însă, în genral, în restul timpului temperaturile vor fi negative, estimate a se încadra între -4 şi 0 grade. Nopţile vor fi reci, trecător geroase la altitudini mari. Mediile minimelor se vor situa între -8 şi -4 grade. Vor fi precipitaţii temporar aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse în zilele 21, 22, 26, 27 februarie şi pe 5 martie.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Jandarmii din Alba au descoperit la un bărbat plicuri cu substanță albă-cristalină interzisă

Un număr de 27 de plicuri cu substanţă albă-cristalină, ascunse în două pachete de ţigări, au fost descoperite de jandarmi la un bărbat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă