15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialMedicii de la Terapie Intensivă, de la Spitalul Universitar, refuză să mai...

Medicii de la Terapie Intensivă, de la Spitalul Universitar, refuză să mai intre în sala de operații

Am primit nişte informaţii referitoare la medicii de pe secţia Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Universitar Bucureşti, care au declarat că nu vor mai intra în sălile de operaţii datorită regulamentului aplicării sporurilor. Mă voi duce mâine să am o discuţie cu dânşii. Eu cred că au fost greşit informaţi, nu au făcut nişte calcule corecte, exacte. Sunt convinsă că discutând cu dânşii vom reuşi să clarificăm problemele pentru că asta ştiu să fac, să le explic cum am făcut anexa 10 ( din regulamentul sporurilor – n.r.) pentru că este mărul discordiei”, a spus ministrul Pintea, la o emisune a B1 TV.

Anterior, ministrul Sănătăţii anunţase că sporurile rămân plafonate la 30%, chiar dacă sindicaliştii au ameninţat cu greva generală, subliniind faptul că legea nu este negociabilă şi că veniturile nete au crescut în sistemul sanitar, însă poate această creştere, într-adevăr, nu a fost distribuită echitabil pe categorii profesionale.

Sindicatul Sanitas a anunţat că în zilele de 17, 22 şi 29 martie va picheta sediile ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, urmând ca după 25 aprilie să intre în grevă generală.

 
 
 

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă