16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialMajestatea Sa, Margareta a României, e recunoscătoare românilor în criza refugiaților din...

Majestatea Sa, Margareta a României, e recunoscătoare românilor în criza refugiaților din Ucraina

Preşedintele Crucii Roşii Române, Majestatea Sa, Margareta a României, le-a mulţumit, miercuri, la Tulcea, tuturor românilor pentru sprijinul acordat refugiaților din Ucraina şi îi asigură pe cei care încearcă să fugă de război că vor fi ajutaţi în continuare.

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu s-au întâlnit miercuri după-amiază cu reprezentanţii filialei teritoriale a Uniunii Ucrainenilor din România şi cu cei ai filialei tulcene a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR), aceste întâlniri făcând parte din prima vizită oficială din ultimii doi ani a familiei regale a României, potrivit principelui Radu.

“Un mesaj de mulţumire pentru toţi cei care i-au ajutat atât de mult pe oamenii care suferă, chiar dacă în România sunt oameni care nu au mult, dar au dat tot ce au putut. Când am venit prima oară în România, în anii 1989-1990, am văzut că oamenii de aici sunt generoşi, harnici şi au inima mare. Sunt foarte mândră de toată lumea care a ajutat aici. E ceva foarte frumos”, a declarat presei, la finalul întâlnirilor, Majestatea Sa Margareta.

Custodele Coroanei i-a asigurat pe ucraineni că vor primi în continuare sprijin în România.

“Cred că aici au găsit oameni similari, cu inima deschisă şi cred că a fost un mare reconfort pentru aceste persoane care au suferit mai mult decât ne putem imagina. Acesta este mesajul: suntem aici pentru ei şi o să mergem mai departe cu ei, împreună”, a mai spus Majestatea Sa Margareta.

La rândul său, directorul general al SNCR, Ioan Silviu Lefter, a declarat că şi la Tulcea ar putea funcţiona un coridor verde pentru Ucraina.

“Deocamdată, există un singur coridor verde, Siret-Cernăuţi. Suntem în discuţii pentru a putea ieşi şi pe la Halmeu cu ajutoare şi cred că de săptămâna viitoare s-ar putea să ducem şi peste Dunăre (pe la Isaccea, n.red.). Pentru noi e foarte greu să intrăm până când nu vedem nişte coridoare acceptate de autorităţile de dincolo. Am venit aici, alături de Majestatea Sa, pentru a aprecia şi activitatea voluntarilor noştri care au stat zi şi noapte în toate punctele de frontieră. Este un moment dificil pentru toţi”, a afirmat directorul general al SNCR.

Majestatea Sa, Margareta a României, e solidară în sprijinirea refugiaților ce vin din Ucraina, Casa Regală propunând și un ghid în acest sens

Ioan Silviu Lefter a spus că majoritatea societăţilor din Federaţia Internaţională a SNCR şi-au exprimat dorinţa de a sprijini Ucraina şi a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă nu este în concurenţă cu celelalte.

“Noi facem parte dintr-o mare familie şi marea majoritate a societăţilor ne-au contactat şi vor să ne sprijine. Sunt pe drum convoaie umanitare, azi am aflat că cinci tiruri au plecat din Georgia. Săptămâna trecută, a venit un camion din China. Toţi se mobilizează să ajute poporul din Ucraina. (…) Nu facem concurs de cine face mai bine. Ne ajutăm între noi, să colaborăm ca să facem lucrurile cât mai bine. Trebuie să înţelegem că trebuie să ne integrăm eforturile împreună cu DSU să avem toate nevoile centralizate şi să putem acţiona corect”, a precizat el.

În timpul întâlnirii cu reprezentanţii Uniunii Ucrainenilor din România, aceştia şi-au prezentat experienţa avută la punctul de trecere a frontierei din Isaccea, iar reprezentanţii Casei Regale a României le-au propus participanţilor să facă un ghid care să vină în întâmpinarea persoanelor care doresc să ajute refugiaţii din Ucraina.

De asemenea, în timpul vizitei la filiala tulceană a SNCR, s-au prezentat principalele provocări ale voluntarilor, iar Majestatea Sa Margareta s-a întâlnit cu participantele la cursul de infirmiere organizat de asociaţie.

Vizita membrilor Casei Regale în judeţul Tulcea va continua joi la Isaccea. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România va avea cel mai mare skate park din estul Europei

Baza sportivă şi de agrement "Dumitru Dobrescu" din Slatina, unde municipalitatea a amenajat un skate park ce corespunde cerinţelor practicanţilor acestui sport şi care,...

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ''influenţa străină'', adoptat în...

Chiliman, dezgropat din panseluțe pentru a preveni olifirea lui “Geoge Tuță”

Ilustrație: Marian Avramescu Partidul Național Liberal (PNL) l-a dezgropat pe fostul edil Andrei Chiliman de sub un rond de flori cu panseluțe de mii...
Ultima oră
Pe aceeași temă