21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieProtestul grefierilor a intrat în ziua a treia. Pot fi judecate doar...

Protestul grefierilor a intrat în ziua a treia. Pot fi judecate doar dosarele urgente

Greva grefierilor din România se află, în data de 12 decembrie 2023, în cea de-a treia zi.

Grefierii au anunțat că vor intra în sala de judecată doar în cauzele urgente, nu vor mai rămâne la serviciu peste program și nu vor mai lucra în zilele care, oficial, sunt libere – de exemplu la sfârșit de săptămână.

Principala revendicare a protestatarilor este să le fie plătite restanțele la salarii. Pentru unii dintre ei, ar exista sume restante încă de acum cinci ani.

Actualele acțiuni de protest au început la data de 3 decembrie 2023. Acțiunile de protest sunt coordonate de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJ).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă