Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ion Iliescu (Foto: Arhivă)

Începe procesul mineriadei din iunie 1990. Sunt judecați Iliescu, Roman și Miron Cozma

Magistraţii încep, marţi, judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 20.02.2018 - 11:14

Printre persoanele trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, se numără fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul director SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider sindical Miron Cozma.

Până la ora 10, dintre cei inculpați, la Curtea Militară de Apel s-a prezentat doar Virgil Măgureanu, care nu a făcut declarații presei.

Procesul este judecat de magistrații ICCJ, dar se ține la Curtea Militară de Apel deoarece sediul acesteia permite accesul unui număr mai mare de oameni. În procesul mineriadei din iunie 1990 sunt citate peste o mie de persoane.

Până la ora 10, circa 100 de persoane s-au adunat în faţa Curţii Militare de Apel, fiind citați în acest proces. Oamenii sunt nemulţumiţi de proasta organizare și de faptul că nu pot intra în sediu și că nu au fost citaţi în ordine alfabetică. În îmbulzeală, unei persoane citate în dosar i s-a făcut rău și a fost scoasă din mulţime.

La faţa locului au sosit şi mai mulţi jandarmi, care încearcă să restabilească ordinea.

Comentarii

loading...