27.8 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăSocialÎn România aproape jumătate din populație trăia în locuințe supraaglomerate

În România aproape jumătate din populație trăia în locuințe supraaglomerate

România are aproape jumătate din populație în locuințe supraaglomerate, conform unui raport dat joi de Oficiul European pentru Statistică.

Aproximativ 17,5% din populaţia Uniunii Europene(UE) locuia, în 2020, în locuinţe supraaglomerate, ceea ce înseamnă că nu erau suficiente camere pentru numărul persoanelor din gospodărie, vârstele şi situaţia lor familială, iar în Romania aproape jumătate din populaţie (45,1%) locuia în locuinţe supraaglomerate, cel mai ridicat nivel din blocul comunitar, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Alte ţări cu rate ridicate de supraaglomerare sunt Letonia (42,5%), Bulgaria (39,5%), Polonia (36,9%) şi Croaţia (36,2%).

La polul opus, cele mai scăzute rate de supraaglomerare erau în Cipru (2,5%), Irlanda (3,2%), Malta (4,2%) şi Ţările de Jos (4,8%), potrivit agerpres.ro.

România are o rată mare din populație în locuințe supraaglomerate și datorită costurilor mari cu acestea

Pentru multe gospodării, cele mai mari cheltuieli lunare sunt legate de costurile cu locuinţa.

Accesibilitatea locuinţelor poate fi analizată prin rata de supraîncărcare a costurilor cu locuinţa, care arată ponderea populaţiei care locuia în gospodării unde se alocau pentru locuinţă peste 40% din venitul disponibil.

În 2020, rata de supraîncărcare a costurilor cu locuinţa era de 7,8% în UE, cu diferenţe mari între statele membre. Rate de sub 5% erau în 13 state membre, cele mai scăzute fiind în Cipru (1,9%), Lituania (2,7%), Malta (2,8%) şi Slovacia (3,2%). La polul opus, rate de peste 10% erau în Danemarca (14,1%) şi Bulgaria (14,4%), cea mai ridicată fiind în Grecia (33,3%).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statul redeschide programul Fidelis: dobânzi de până la 7,55% pentru românii care vor să investească

Valoarea nominală a unui titlu este de 100 de lei pentru emisiunile în moneda națională și de 100 de euro pentru cele în moneda...

Rusia recurge la importuri de benzină din India, pe fondul crizei de combustibil provocate de atacuri asupra rafinăriilor

În sezonul de vară, consumul intern de benzină depășește 110.000 de tone pe zi, ceea ce face ca orice perturbare a producției interne să...

Studiu BNS: Aderarea la OCDE ar putea aduce miliarde economiei românești, dar numai dacă vin și reformele

Potrivit BNS, accentul ar trebui pus pe o administrație fiscală mai eficientă, reducerea muncii la negru și limitarea pierderilor generate de evaziuneAderarea României la...
Ultima oră
Pe aceeași temă