12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialHunedoara: ''De la mocăniţă la bicicletă'', proiect pentru turişti

Hunedoara: ”De la mocăniţă la bicicletă”, proiect pentru turişti

Demersul se adresează în special turiştilor care vizitează Castelul Corvinilor, a declarat miercuri, pentru Agerpres, preşedintele organizaţiei, Sergiu Tenţ.

Proiectul prevede curăţarea terasamentului fostei mocăniţe de arbuştii care ar putea răni turiştii, nivelarea terasamentului căii ferate înguste şi adaptarea traseului într-o pistă de biciclete, în paralel cu amenajarea unor puncte de belvedere şi informare.

În acest fel, turiştii care vizitează Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara, în special cei care vin la Castelul Corvinilor, din Hunedoara, vor avea la dispoziţie un program alternativ care va putea include o excursie cu bicicletele într-o zonă cu multă natură.

“Turistul care vine la Castelul Corvinilor mai face doi kilometri până în localitatea Zlaşti, urcă spre terasamentul căii ferate înguste şi apoi poate merge pe jos sau cu bicicleta pe un traseu în lungime de cinci kilometri, în condiţii de siguranţă. Este un traseu pe care vor fi puncte de popas şi belvedere, dorim să montăm panouri indicatoare cu istoria locului, mai ales că prima cale ferată îngustă datează aici din 27 martie 1900”, a arătat preşedintele Asociaţiei “Alternative Rurale”.

Conform acestuia, proiectul este unul simplu, dar care pune în valoare un obiectiv important al zonei Hunedoara, deoarece fosta cale ferată minieră ardeleană, cum mai apare mocăniţa în documentele vremii, are un potenţial turistic foarte mare. Traseul pentru biciclete pleacă din zona Zlaşti şi ajunge până la podul de metal spre Govăjdia, acum demontat.

“Se pleacă de la Cantonul 2 ‘Cocoş’, care se află lângă localitatea Zlaşti, se trece printr-un tunel unic în Hunedoara, lung de 754 de metri, şi se ajunge la Cantonul ‘La cătană’. Apoi se mai poate merge doi kilometri până la fostele poduri spre Govăjdia, acum tăiate. Tot traseul are puncte de belvedere şi este foarte frumos”, a precizat Tenţ.

El a arătat că proiectul “De la mocăniţă la bicicletă” a fost acceptat între cele pe care le susţine Fundaţia Comunitară Timişoara în cadrul evenimentului Timotion, din 22 aprilie, la Timişoara.

Cu acest prilej organizatorii şi-au propus să susţină prin mişcare 18 proiecte de interes social din Timişoara şi partea de vest a României, sumele strânse din donaţii urmând să revină asociaţiilor în cauză.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă