Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Haosul din sistemul de salarizare, declanșat de Ion Iliescu

Tot mai dese sunt în ultima perioadă nemulțumirile legate de inechitățile din sistemul de salarizare, mai ales în domeniul bugetar. Haosul de azi a fost declanșat însă în urmă cu 28 de ani, de președintele de la acea vreme.

Share

Ticu Ciobotaru 0 comentarii

Actualizat: 04.04.2018 - 08:35

Degringolada din sistemul de salarizare este urmarea a 28 de ani de măsuri haotice, multe dintre ele fără vreo legătură cu situația economică sau indicatori care să valorizeze activitățile aferente unui loc de muncă.

Au fost foarte multe măsuri cu conotații electorale, adoptate de partidele politice aflate la guvernare pentru a câștiga simpatiile unor categorii socio-profesionale.

Totul a început imediat după ianuarie 1990, când Frontul Salvării Naționale a devenit „partidul - stat” și pentru câștigarea alegerilor din „Duminica Orbului”, de pe 20 mai 1990, avea nevoie de atragerea voturilor tipografilor, șoferilor, minerilor, siderurgiștilor etc. În acest context, din februarie 1990 până la alegerile de pe 20 mai, guvernarea FSN a adoptat peste 40 de acte normative prin care făcea cadouri electorale în domeniul salarizării, de la încadrări în grupele 1 și 2 la salarii mai mari și sporuri acordate unor categorii socio-profesionale.

La începutul lunii februarie 1990, Ion Iliescu, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, deschidea lunga serie a măsurilor clientelare. Pe 8 februarie, Iliescu a emis un decret intitulat „Decret Lege - Pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului”.

Titlul era ofertant, pentru că sugera demolarea unor bariere din salarizarea „socialistă”, abrogând Legea nr. 1/1986 și Decretul nr. 161/1986. Evident, important era ce urma să fie pus în loc. Lucrurile se mișcau în continuare în stil „revoluționar” și în ritm de lambada, nu era timp de dezbateri cu specialiștii. O sugestie că lucrurile se îndreptau în direcția inversă „înlăturării inechităților” vine chiar din textul Decretului-Lege nr 68/08.02.1990.

După titlul promițător textul continuă cu o prevedere exact contrară, produsă probabil din neatenția dactilografei: “În vederea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și grupelor de muncă CFSN decretează:...“!

„Salarizarea specifică“, la „unele întreprinderi“

Decretul 68 abroga cele două normative din 1986 și deschidea calea „formelor de salarizare specifice”, care între timp a scăpat de sub control, pentru că de la „salarizarea specifică” s-a ajuns și la „pensionarea specifică”.

Chiar la articolul 1 se menționa că „în unele ramuri sau întreprinderi se pot aplica forme de salarizare specifice, la propunerile ministerelor, cu acordul Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale”. Acordul Ministerului Muncii părea un element de control, dar nu se poate spune cât de eficient era. Se vorbea de „salarizarea specifică” în „unele întreprinderi”.

Una dintre acestea putea fi IMGB, „partenerul” FSN de la Mineriadă, dar și multe altele, pentru că peste tot erau directori puși de FSN. Autonomia salarizării era întărită și de continuarea textului articolului 1: „Stabilirea formelor de salarizare care se aplică la fiecare loc de muncă este de competența consiliilor de administrație, în cazul unităților care nu au consiliu de administrație aceste competențe revin conducerii administrative a acestora”. Directorul pus de FSN avea, așadar, pâinea și cuțitul, pentru că putea stabili „salarizarea specifică”, dar și încadrarea în condiții speciale de muncă, având la dispoziție și prevederile articolului 9 al Decretului 68, care spunea că „personalul care lucrează în condiții grele poate beneficia de un salariu tarifar mai mare cu până la 15%”.

Salarii mai mari pentru tipografi și șoferi

Decretul lui Iliescu viza punctual două categorii socio-profesionale, tipografii și șoferii.

Tipografii, dar nu toți, ci doar cei care tipăreau ziarele, beneficiau de o majorare salarială de 20%. „Muncitorii și maiștrii din industria poligrafică care lucrează la tipărirea presei cotidiene, care lucrează în condiții grele de muncă, vor beneficia de salarii tarifare mai mari cu 20%. Acordarea acestor salarii tarifare mai mari nu exclude plata sporului pentru condiții deosebite de muncă, prevăzut de lege”, se spunea la articolul 4. Iar prin articolul 5 le erau acordate noi drepturi salariale șoferilor care lucrau și la reparațiile autovehiculelor: „Șoferii încadrați în categoriile 2,1 și specială, care execută în procesul de exploatare și lucrări de întreținere și reparare a autovehiculelor, conform prevederilor indicatoarelor tarifare de încadrare, vor primi și diferența dintre salariul tarifar al categoriei și treptei în care sunt încadrați și salariul cu care sunt tarifate lucrările, în raport cu timpul lucrat în acord”.

40 de „decrete-lege“ clientelare

Potrivit unui funcționar din sistemul de pensii și asigurări sociale, din februarie 1990 până la alegerile din 20 mai 1990, Iliescu a dat peste 40 de astfel de decrete care au introdus haosul în acordarea grupelor de muncă și a sporurilor.

„În acea perioadă, până la alegerile din 20 mai, în România au fost date 40 de decrete-lege, care, toate, erau cadouri electorale. Atunci a început imposibilitatea rezolvării problemei grupelor de muncă, pentru că efectele cadourilor făcute la acel moment au fost că în loc să ai puțini oameni cu grupă, adică pe cei care cu adevărat lucraseră în condiții grele, indiferent că erau din siderurgie, minerit, construcții navale, etc., care lucraseră în condiții grele, toxice etc., în loc să ai un număr mic de persoane în această situație, decretul a dat la toată lumea drepturile de grupă de muncă. A băgat toată România în grupele de muncă 1 și a 2-a”, ne-a declarat Eugen Munteanu.

Degringolada continuă și în zilele noastre. Sunt cazuri flagrante, de încadrare în grupele de muncă a unor persoane care n-au lucrat o zi în condiții grele. La combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, are grupa 1 de muncă și condiții de pensionare favorizante și un angajat pe postul de „umplutor sifon“. Practic, s-a dat grupa 1 la toți angajații combinatului.

„Grupa 1“, negociată ca la tarabă

La Șantierul Naval Damen Galați este de asemenea haos. Sunt cazuri de pontatoare sau „lansatoare” (care lucrau în birou la scrierea bonurilor de materiale), care au primit grupa 1 și s-au pensionat mai devreme.

Pe de altă parte, există și cazuri de ingineri care au lucrat efectiv în condiții grele, la construirea navelor, în ploaie, ninsoare, ger și în fum de sudură, cărora li s-a dat grupa 2 în procent de 80%.

Conducerea șantierului naval a refuzat să ne ofere un răspuns legat de aceste inechități. Pe surse, am aflat că a fost vorba de un aranjament. La un moment dat, s-a pus problema concedierii unor angajați. Dacă ar fi fost operată o disponibilizare, ar fi trebuit ca acestora să le fie plătite salarii compensatorii. Așa că s-a ajuns la o negociere de genul „îți dăm grupa 1 și pleci la pensie“.

Comentarii

loading...