23.3 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăSocialGabriela Firea, reacție dură după verificările DNA efectuate la Primăria Capitalei

Gabriela Firea, reacție dură după verificările DNA efectuate la Primăria Capitalei

Consilierul Ciprian Ciucu (PNL) a anunţat, luni, că DNA verifică achiziţiile Poliţiei Locale Bucureşti, dar şi organizarea examenului pentru funcţia de director executiv din Direcţia de Siguranţă şi Ordine Publică. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susținut că a aflat această informație de la consilierul PNL, Ciprian Ciucu, precizând că cu „asta se ocupă opoziția”.

„Am aflat azi dimineață de la o postare a unui consilier general PNL, pentru că cu asta se ocupă de fapt opoziția, USR și PNL. (…) Foarte interesant că acest document a ajuns la un consilier general PNL. După cum știți și PNL și USR în Consiliul General se opun tuturor proiectelor benefice pentru București. Au votat împotriva construirii Spitalului Metropolitan.

În schimb, se ocupă cu delațiuni, cu plângeri, cu sesizări. (…) Noi primim săptămânal cel puțin două adrese din partea acestei instituții sau din partea altor instituții care se ocupă cu verificarea diverselor situații și noi am răspuns prompt tuturor întrebărilor. (…) Nu a venit acum, pentru că a anunțat dl Ciucu de la PNL că a venit în sfârșit DNA la Primăria Capitalei.

Și săptămâna trecută a venit de la DNA Ploiești o adresa prin care ni se solicitau detalii și documente pentru o achiziție de acum patru, cinci ani pentru materiale sportive. Eu le-am cerut colegilor să răspundă prompt acestor solicitări, care vin din partea DNA sau din partea altor instituții. Nu am ce să ascund și nu apăr pe nimeni”, a spus Gabriela Firea, citată de EVZ.

Cele mai citite

Veștea renunță la cursa pentru șefia PNL și atacă conducerea partidului

Partidul Național Liberal organizează duminică un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri și aprobarea modificărilor statutare, pe fondul conflictelor interne generate de desemnarea lui...

Zelenski: Ucraina dispune de „practic a doua cea mai puternică armată a NATO”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că armata țării sale reprezintă, în practică, „a doua cea mai puternică armată a NATO”, deși Ucraina nu...

România păstrează integral fondurile din PNRR. Negocierile cu Comisia Europeană s-au încheiat cu succes

România a finalizat negocierile cu Comisia Europeană privind modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar rezultatul permite menținerea întregii alocări financiare, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă